Informatii stiri

STIRI

 

Proiect european: 80 de doctoranzi, sprijiniti sa se pregateasca in universitati din UE


Proiect european: 80 de doctoranzi, sprijiniti sa se pregateasca in universitati din UECategorie : Stiri > Sanatate
publicat pe : 16.02.2011

Optzeci de doctoranzi, admisi la programul de studii doctorale in octombrie 2010, vor fi sprijiniti printr-un proiect cu finantare europeana sa se pregateasca in universitati din Uniunea Europeana.

 

Proiectul "Cariera de excelenta in cercetare si societatea cunoasterii prin finantarea studiilor universitare de doctorat (EXCEL-FIN)", cofinantat din Fondul Social European, este implementat de Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti, in parteneriat cu Academia Romana si Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara.

 

Dintre cei 80 de doctoranzi care vor primi sprijin pe parcursul studiilor doctorale, 69 sunt ai UMF "Carol Davila", sase ai Academiei Romane si cinci proveniti de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara.

 

Sprijinul acordat doctoranzilor contribuie la cresterea interesului pentru ciclul de studii universitare de doctorat si la imbunatatirea formarii initiale a cercetatorilor prin accesul la resurse europene de invatare si cercetare.

 

Proiectul se implementeaza in doua regiuni de dezvoltare ale țarii, obiectivul general vizeazand imbunatatirea formarii viitorilor cercetatori in cadrul ciclului de studii universitare de doctorat. Pe termen scurt si mediu, proiectul are ca obiectiv atragerea catre cariera de cercetare a celor 80 de tineri absolventi si investitia in dezvoltarea profesionala a lor.

 

Pe termen lung, proiectul va creste competitivitatea cercetatorilor romani, iar rezultatele cercetarii stiintifice romanesti in domeniile vizate de proiect vor fi imbunatatite. Proiectul a fost lansat in 2 decembrie 2010 si va fi implementat timp de trei ani.

 

Echipa Promoafaceri.com

 

Foto: flickr.com


RSS Feed

Centrul Gifted Education
publicitate


Informatii stiri
Alte stiri din aceeasi categorie:
book Implica-te si tu! Apel umanitar de urgenta pentru copiii afectati de iarna grea
book MedLife inaugureaza un spital de pediatrie in Capitala si pregateste alte doua unitati sanitare
book Proiect CNAS: De la 1 iunie se interneaza doar cei care isi pierd auzul, vazul sau cunostinta
book Surditatea la copii, chiar si bebelusi, depistata din timp cu un aparat special la Ria Clinic Amzei
book Internarile in spitalele care se reprofileaza in camine pentru batrani, oprite din 1 aprilie
book Program gratuit de fertilizare in vitro, derulat de Ministerul Sanatatii de la 1 iunie
book Sase spitale regionale se vor construi cu fonduri private. Ce firme pot participa la proiect
book Medicover va deschide in Bucuresti un spital cu maternitate, de 20 de milioane de euro
book Lege PE: Farmaciile online vor avea nevoie, in doi ani, de autorizatie de comercializare
book Centru pentru tratarea bolilor reumatismale, inaugurat la Timisoara
 
Informatii stiri

STIRI

 
Cele mai citite stiri si articole
Campanie drepturi pasageri in UE
publicitate
Parteneri PROMOAFACERI
publicitate
Ghid promovare si comunicare
Oferta publicitate online
publicitate
Newsletters
E-mail:
abonare
dezabonare
Abonati newsletter: 1226 utilizatori inregistrati.

Consultati arhiva newsletter.
Posteaza parerea despre Promoafaceri.com
Posteaza parerea ta despre Promoafaceri.com
Navigare Sigura
Recomandare furnizata de
Google

Promoafaceri.com

Marina Ionut

Sunati la 040.744.662269 sau ne puteti contacta pe chat sau e-mail.

Ionut MARINA

Aveti una dintre cele mai bune afaceri din Romania? Atunci trebuie sa intrati in comunitatea Promoafaceri, acolo unde am selectat si adunat laolalta cele mai serioase companii. Le-am asigurat promovare online si recomandat. Le-am asigurat publicitate online prin comunicate de presa, articole si le-am fost alaturi la evenimentele organizate. Pentru ele am gandit campanii si promotii. Profitati de toate acestea!