Informatii articole

ARTICOLE

 

Arhitectii critica OUG 7/2011 privind urbanismul: Permite PUZ-uri doar pentru proiecte mari!

Arhitectii critica OUG 7/2011 privind urbanismul: Permite PUZ-uri doar pentru proiecte mari!Categorie: Articole > Constructii, instalatii, imobiliare
publicat: 05.04.2011

Ultima modificare adusa legii urbanismului nemultumeste arhitectii, care sustin ca OUG 7/2011 afecteaza investitiile mici si productia de case, chiar Programul "Prima Casa", deoarece PUZ - urile pentru acestea vor fi initiate si elaborate pe banii primariilor, care au bugete si expertiza limitate.

 

Ordonanta de urgenta 7/2011 modifica si completeaza Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.

 

Elaborat de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, actul normativ prevede ca investitorul privat va putea initia si elabora PUZ-uri numai pentru constructia de parcuri industriale sau tehnologice, hipermarketuri, parcuri comerciale, zone de productie, ansambluri rezidentiale, precum si extinderea intravilanului localitatii cu cel putin 10.000 de metri patrati pentru functiuni de locuire.

 

Sorin Gabrea, presedintele Comisiei de Urbanism a Capitalei si fost arhitect-sef al municipiului Bucuresti, a declarat in 4 aprilie, intr-o conferinta de presa, ca Ordonanta permite doar proiectelor mari de investitii sa initieze si sa elaboreze Planurile Urbanistice Zonale (PUZ-uri). In aceste conditii se vor pierde anumite investitii pentru ca PUZ-urile se vor face pe banii primariilor, iar acestea nu au bani si nici capacitatea de a face aceasta activitate.

 

"Asadar, persoanele fizice sau juridice care nu se regasesc intr-una din situatiile reglementate nu pot initia pe cont propriu PUZ pe terenul pe care il detin legal. In aceste conditii, se limiteaza abuziv si discriminatoriu atributele dreptului de proprietate. Astfel, sunt limitate planurile de dezvoltare ale orasului intr-un moment in care speram la relansare. Sunt investitori rataciti prin Romania, dar carora le spunem sa-si faca valiza si sa plece", a declarat Daniel Caramida, arhitectul sef al sectorului 4.

 

In aceasta categorie ar putea intra si beneficiarii programului "Prima Casa", care au primit garantii de la stat pentru constructia de locuinte, au mai spus arhitectii

 

O alta nemultumire a acestora legata de OUG 7/2011 priveste reglementarea conform careia pentru PUZ-urile care trebuie initiate de autoritatile locale cheltuielile vor fi suportate de catre primarii.

 

"Cei care au scris acest lucru in ordonanta nu stiu cum se aproba bugetele locale. Vom pierde investitii pentru ca le vom spune investitorilor ca nu avem anul asta bani pentru PUZ-ul lor si poate nu vom avea nici la anul. Administratia locala nu are bani pentru hartii, le trebuie bani pentru alte investititii", a spus Caramida.

 

Reprezentantii arhitectilor au sustinut ca pe langa resursele financiare primariile nu au nici capacitatea institutionala pentru a elabora sau initia PUZ-uri.

 

Ce prevede OUG 7/2011

 

La sectiunea a treia a Legii 350/2001 - "Atributiile autoritatilor administratiei publice locale" dupa articolul 27 se introduce un nou articol, articolul 27 indice 1:

 

Primarul/Primarul general al municipiului Bucuresti, prin structura responsabila cu urbanismul condusa de arhitectul-sef din cadrul aparatului de specialitate, are urmatoarele atributii in domeniul

urbanismului:

 

a) asigura elaborarea de proiecte de strategii de dezvoltare urbana si teritoriala si le supune aprobarii consiliului local/general;

b) asigura elaborarea planurilor urbanistice aflate in competenta autoritatilor publice locale, in conformitate cu prevederile legii;

c) supune aprobarii consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucuresti, in baza referatului tehnic al arhitectului-sef, documentatiile de urbanism, indiferent de initiator;

d) actioneaza pentru respectarea si punerea in practica a prevederilor documentatiilor de urbanism aprobate."

 

Articolul 32 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

 

"Art. 32. - (1) In cazul in care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicita o modificare a prevederilor documentatiilor de urbanism aprobate pentru zona respectiva sau daca conditiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investitii o impun, autoritatea publica locala are dreptul ca, dupa caz, prin certificatul de urbanism:

 

a) sa respinga in mod justificat cererea de modificare a prevederilor documentatiilor de urbanism aprobate;

b) sa conditioneze autorizarea investitiei de elaborarea si aprobarea de catre autoritatea publica locala competenta a unui plan urbanistic zonal;

c) sa conditioneze autorizarea investitiei de elaborarea unui plan urbanistic zonal, prin grija investitorului privat, in conditiile legii, si de aprobarea acestuia de catre autoritatea publica locala, numai in situatia solicitarii construirii de parcuri industriale, parcuri tehnologice, supermagazine, hipermagazine, parcuri comerciale, parcuri culturale, zone de productie, zone de dezvoltare a unor ansambluri rezidentiale noi, infrastructura de transport, in situatia extinderii intravilanului localitatii cu cel putin 10.000 m2 pentru functiuni de locuire sau cu cel putin 5.000 m2 pentru functiuni de servicii sau productie;

d) sa conditioneze autorizarea investitiei de elaborarea si aprobarea unui plan urbanistic de detaliu;

e) sa permita intocmirea documentatiei tehnice pentru autorizatia de construire, in situatia solicitarii construirii pe o parcela in cadrul unui front continuu construit preexistent in care cladirile de pe parcelele adiacente au acelasi regim de inaltime cu cel solicitat.

 

(2) Pentru situatiile prevazute la alin. (1) lit. c), initierea planului urbanistic zonal se face dupa obtinerea unui aviz de oportunitate intocmit de arhitectul-sef si aprobat, dupa caz, conform competentei, de presedintele consiliului judetean, cu avizul prealabil al primarului localitatii, de primarul localitatii, respectiv primarul general al municipiului Bucuresti.

 

Echipa Promoafaceri.com

 

Foto: orangesmile.com



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii articole
articole din aceeasi categorie:
book Metodă inovatoare de reducere a emisiilor de carbon în producția de beton
book Cum sa avem grija de semineu in sezonul rece
book Unavia.ro anunta cel mai mic pret/mp pentru case la cheie langa Bucuresti
book Alegerea proiectului pentru casa
book Scari din lemn masiv pentru interiorul caselor cu etaj
book Gaseste cada de baia potrivita pentru baia ta in magazine online
book Cum alegi o usa de intrare in apartament
book De ce sa alegi usi din lemn in Bucuresti
book Descopera o gama diversificata de cazi de baie in oferta magazinului Admina.com
book Traverse de cale ferată / wooden railway sleepers
 
Informatii articole

ARTICOLE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online