Informatii articole

ARTICOLE

 

FMI a cerut Romaniei eliminarea arieratelor. Guvernul a gasit solutia: nu le-a raportat


Categorie : Articole > Finante, banci
publicat pe : 14.02.2010

Romania s-a obligat fata de FMI, prin Memorandumul tehnic de intelegere la Acordul incheiat cu FMI, in aprilie 2009 ca, pana la sfarsitul anului 2010, sa elimine stocul de arierate. Ce inseamna concret aceste arierate? Ele reprezinta imprumuturi restante, a caror scadenta nu a fost respectata. Arieratele apar atunci cand nu sunt respectate conditiile contractuale intre unitatile economice si pot duce la blocaj economico-financiar general.

 

Asadar, prin Acordul stand-by valabil pana in 2011, expertii Fondului au cerut Guvernului sa nu mai existe plati restante mai mari de 60 de zile. Si s-au referit la restantele statului catre mediul privat si la datoriile la buget ale intreprinderilor in care statul este actionar unic sau majoritar.

 

Redam mai jos paragraful integral referitor la arierate, din Scrisoarea de intentie a Guvernului, intocmita in septembrie 2009, cu ocazia primei evaluari a conditiilor impuse Romaniei.

„Pentru a reduce riscul aparitiei altor arierate, vom lua o serie de masuri corective la nivel central si local. In special, vom:

(i) elimina toate arieratele acumulate pana acum in acest an pana la sfarsitul lunii septembrie 2009 si vom elimina intregul stoc ramas (care s-a dovedit a fi mai mare decat am estimat initial) pana la sfarsitul anului 2010;

(ii) vom conditiona accesul autoritatilor locale si al institutiilor autofinantate la garantii guvernamentale si la transferuri suplimentare de rezultatele satisfacatoare in directia reducerii sau eliminarii acestor arierate;

si (iii) vom initia o analiza a sistemelor de control al angajamentelor in vederea intaririi acestora pe parcursul anului 2010.

 

Vom majora plafonul la garantii publice la 7,7 miliarde RON in 2009 si la 8,6 miliarde RON in 2010, dar vom insista ca aceste garantii suplimentare fata de plafonul initial de 6 miliarde RON sa fie dedicate exclusiv finantarii in contrapartida a proiectelor de investitii finantate de UE sau de alte institutii multilaterale. Suntem constienti de intarzierile pe care le avem in ceea ce priveste rambursarea de TVA catre exportatori si intreprindem masuri pentru reducerea drastica a acestor intarzieri, si pentru lichidarea stocului de arierate existente pana la sfarsitul lui septembrie 2009. Am stabilit instructiuni nationale cu privire la rambursarile de TVA aplicabile tuturor administratiilor fiscale locale, instructiuni prin care se asigura procesarea cererilor in ordinea in care sunt primite si in termenul de 45 de zile. Implementam un sistem de urmarire on-line ce va permite exportatorilor sa verifice situatia cererii lor. Vom implementa de asemenea recomandarile recentei misiuni de asistenta tehnica a FMI cu privire la imbunatatirea procesului de rambursare a TVA".

 

Problema s-a dovedit a fi insa mult mai spinoasa. La ultima evaluare a indeplinirii conditiilor impuse Romaniei prin acordul de imprumut, FMI a constatat ca au fost realizate mare parte a acestora, mai putin cea privind eliminarea arieratelor. Mai mult decat atat, expertii internationali au aratat chiar ca nici nu este cunoscuta valoarea exacta a acestor arierate si au atras atentia asupra nerezolvarii problemei. In Romania, expertii internationali au constatat ca una dintre principalele surse ale arieratelor din sectorul public o reprezinta pierderile intreprinderilor de stat, ale producatorilor de energie termica si ale sectorului minier. Datoriile statului catre mediul privat au crescut in 2009, in conditii de criza economica, astfel ca misiunea reducerii arieratelor s-a dovedit una imposibila. Potrivit economistilor, daca statul ar fi incercat sa onoreze aceste obligatii in 2009 catre mediul de afaceri privat, ar fi crescut deficitul bugetar.

 

Prin acelasi Acord stand-by cu FMI insa, Romania se obligase la niste tinte precise ale decitului bugetar si a tinut sa nu se abata de la cifre. Astfel, la sfarsitul anului 2009, deficitul bugetar in Romania era de 7,3% din Produsul Intern Brut, atingand valoarea negociata de guvernanti cu institutiile financiare internationale. Cu alte cuvinte, Guvernul avea de ales: fie sa rezolve oarecum problema arieratelor si sa riste o crestere a deficitului bugetar, fie sa faca tot posibilul sa ajunga la valoarea de deficit bugetar negociata. A ales a doua varianta. Si nu oricum, si a fortat si nota, readucand pe tapet solutia de stergere a datoriilor marilor datornici, aceiasi care ar fi trebuit, in urma acordului cu FMI, sa fie monitorizati din cauza datoriilor si a cheltuielilor.

 

Astfel, Ministerul Economiei anunta, in iunie, ca autoritatile vor discuta cu expertii FMI si cu cei ai Comisiei Europene posibilitatea stergerii datoriilor Companiei Nationale a Huilei si ale Societatii Nationale a Lignitului Oltenia, in perspectiva includerii acestora in doua entitati energetice. CNH este cel mai mare datornic al statului, restantele in aprilie 2009 ajungand la un nivel istoric de 3,66 miliarde de lei, aproape trei sferturi din suma fiind reprezentata de majorari si penalizari. Mai mult decat atat, in primele sase luni ale lui 2009, valoarea arieratelor crescuse cu 500 de milioane de lei, astfel ca soldul datoriilor care trebuia platit de la bugetul de stat ajunsese la 1,5 miliarde de lei, declara in septembrie 2009, secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Gheorghe Gherghina.

 

Dincolo de faptul ca problema arieratelor exista in Romania, din 1990, ca metoda de finantare a deficitului crescut, ea s-a accentuat atat din cauza indisciplinei financiare, cat si din cauza conditiilor economice mai putin prielnice, au sustinut economistii. Guvernul a avut insa noroc, Fondul ne-a acordat o pasuire, prelungind termenul de gratie pentru eliminarea arieratelor cu inca un an.

 

Echipa Promoafaceri

 


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii articole
Alte articole din aceeasi categorie:
book Ce este Bitcoinul si ce trebuie a stii despre aceasta moneda?
book Care sunt cele mai importante 5 calitati ale un trader de succes?
book Cum se obtine un credit cu buletinul si cand este indicat?
book Schimba-ti stilul de viata pe plan financiar
book Merita sa faci un credit cu buletinul?
book Servicii contabilitate Arad – este suficient sa intri pe prcontrol.ro!
book Sfaturi esentiale de care sa tii cont atunci cand apelezi la un credit nebancar
book 5 elemente care contează la alegerea unei firme de contabilitate
book Este greu sa creezi business plan-uri intr-o piata volatila
book Ce ne aduce nou 2016 din punct de vedere vamal? Interviu cu Mihai Petre, Deloitte Romania
 
Informatii articole

ARTICOLE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
Publicitatea ta !
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online