Informatii articole

ARTICOLE

 

Dintr-o oportunitate, legea falimentului personal devine piedica pentru relansarea creditarii


Categorie : Articole > Juridic
publicat pe : 27.03.2010

 

Proiectul de lege al falimentului personal a fost adoptat de Senat, in ciuda opozitiei Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) si a Bancii Nationale a Romaniei (BNR) care sustin ca actul normativ va pune piedici procesului de relansare a creditarii.


Consilierul guvernatorului Mugur Isarescu, Adrian Vasilescu, sustine ca BNR a trimis Parlamentului un punct de vedere in sensul respingerii proiectului de act normativ. Argumentele BNR erau acelea ca bancile ar putea fi fortate sa caute garantii suplimentare pentru finantare si ca vor restrictiona creditul, ceea ce ii va afecta pe cei care vor dori sa obtina finantare.

 

Vasilescu sustine ca sistemul bancar ar putea fi supus, astfel, unei presiuni majore, fenomen cu atat mai dificil cu cat creditarea trece deja, de luni de zile, printr-o perioada dificila. Consilierul BNR subliniaza chiar ca, atunci cand toata lumea se astepta la o deblocare a creditarii, adoptarea legii falimentului personal va aduce numai probleme pe piata.

 

Nici reprezentantii ARB nu sunt prea optimisti. Vicepresedintele institutiei, Steven van Groningen, care este si presedinte al Raiffeisen Bank Romania, sustine ca legea falimentului personal va reprezenta un risc suplimentar pentru banci, care vor recurge la scumpirea creditarii, mai ales a celei ipotecare. Potrivit lui von Groningen, eforturile legislative ar fi trebuit sa fie indreptate mai degraba spre scurtarea termenelor si a reducerii duratei procedurilor.

 

Propunerea legislativa privind insolventa persoanelor fizice adoptata de Senat, in 23 martie, prevede ca debitorul care, cu buna-credinta, a cerut si a acceptat deschiderea procedurii insolventei va putea fi descarcat total sau partial de datoriile anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, daca bunurile sale sunt insuficiente pentru plata intregii mase credale si daca instanta i-a acordat beneficiul scuzabilitatii. Adica, instanta trebuie sa constate ca falimentul personal nu se datoreaza culpei grave, relei credinte sau fraudei debitorului, ci unor conjuncturi economice si sociale nefavorabile.

 

Legea mai stabileste ca debitorul de buna credinta care, fie prin plan, fie prin plata anticipata, a acoperit un minimum de 75% din valoarea totala a creantelor acceptate in lista creditorilor, va beneficia de inchiderea anticipata a procedurii si de stergerea din toate registrele de publicitate si evidentele publice a consecintelor juridice ale insolventei. In schimb, debitorul de rea-credinta si debitorul fraudulos vor putea fi sanctionati, odata cu inchiderea procedurii, precum si pentru bancruta frauduloasa, cu interdictii si decaderi profesionale.

 

Deschiderea procedurii insolventei se va face la cererea debitorului care, odata cu cererea, recunoaste cu buna credinta ca se afla in stare de insolventa. De asemenea, procedura insolventei se poate deschide si la cererea creditorului care detine o creanta certa, lichida si exigibila si care probeaza cu inscrisuri ca debitorul se afla in stare de insolventa si ca intr-o perioada de maxim 30 de zile de la data exigibilitatii creantei a incercat cu buna-credinta reglementarea amiabila sau executarea silita de debitorului, iar aceste demersuri au ramas fara rezultat.

 

Deschiderea procedurii insolvetei are ca efect suspendarea tuturor urmaririlor individuale contra debitorului, precum si a tuturor procedurilor judiciare sau extrajudiciare de realizare a creantelor contra debitorului. Pe perioda procedurii, cuantumul creantelor anteriorare deschiderii procedurii va fi fixat la valoarea nominala a acestora din data deschiderii procedurii, fara a se putea adauga dobanzi moratorii, penalitati sau alte costuri ale creantelor si fara a se putea cere actualizarea valorii creantelor banesti contra debitorului.

 

Pe perioada de observatie si pe perioada reorganizarii judiciare, debitorul isi va pastra dreptul de a-si administra averea. Daca, printre altele, debitorul este de rea-credinta sau daca debitorul este fraudulos sau daca planul de reorganizare a esuat sau a fost respins de judecator, se va deschide falimentul personal.

 

In caz de faliment personal, debitorul este desesizat, ceea ce presupune limitarea capacitatii de exercitiu a debitorului. Astfel, cu exceptia actelor juridice strict personale ale debitorului precum si a actelor juridice relative la drepturile sale personal-nepatrimoniale, toate actele juridice ale debitorului vor fi semnate sau, dupa caz, asumate, de lichidator, in calitate de reprezentant legal al debitorului. De asemenea, cu exceptia drepturilor procesuale cu caracter exorbitant, toate drepturile procesuale ale debitorului vor fi exercitate si toate obligatiile sale procesuale vor fi asumate de lichidator, in calitate de reprezentant judiciar al debitorului.

 

Echipa Promoafaceri

 

 


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii articole
Alte articole din aceeasi categorie:
book Ce despagubire poti primi daca esti victima unui accident
book Contabil Arad - P.R. Control & Accounting te pune in legatura cu expertii!
book Executor judecatoresc. Despre urmarirea mobiliara a creantelor
book 5 sfaturi pentru a trece cu bine de audit
book Lichidator financiar Florin Saftoiu
book Cat dureaza infiintarea unei firme
book Noi reguli pentru examenul de admitere la Institutul National al Magistraturii
book Proiect pentru organizarea activitatii de asistenta judiciara: Fara recompense in afara de onorariu
book Propuneri privind protectia copilului: Parintele caruia i-a fost incredintat minorul il va sprijini in mentinerea legaturilor cu celalalt parinte
book Controverse privind termenul de amenda pentru neasigurarea locuintei. De cand se aplica?
 
Informatii articole

ARTICOLE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
Publicitatea ta !
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online