Promovare afaceri, știri din business și comunicate de presă

De-a lungul mai multor decenii, s-a crezut că există o "perioadă critică" în care creierul poate învăța să proceseze informațiile vizuale, închizându-se în jurul vârstei de 6 sau 7 ani. Cu toate acestea, cercetările recente ale profesorului Pawan Sinha de la MIT au arătat că lucrurile sunt mai complexe. Studiind copii din India care au suferit intervenții chirurgicale pentru cataractă congenitală după vârsta de 7 ani, Sinha a descoperit că aceștia pot învăța să recunoască fețe, să distingă obiecte și să perceapă mișcarea.

Sinha și echipa sa au investigat acum modificările anatomice care au loc în creierul acestor pacienți după ce își recapătă vederea. Aceste modificări, observate în structura și organizarea materiei albe a creierului, par să stea la baza îmbunătățirilor vizuale pe care cercetătorii le-au observat și la acești pacienți.

Aceste descoperiri sprijină ideea că fereastra de plasticitate a creierului, cel puțin pentru anumite sarcini vizuale, este mult mai extinsă decât se credea anterior. „Având în vedere nivelul remarcabil de remodelare a structurii creierului pe care îl observăm, acest lucru întărește ideea pe care am încercat să o susținem prin rezultatele noastre comportamentale, și anume că toți copiii ar trebui să beneficieze de tratament", afirmă Pawan Sinha.

Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, a fost realizat în colaborare cu cercetători de la Universitatea New York din Abu Dhabi, Universitatea din Minnesota și Indian Institute of Technology. În țările dezvoltate, copiii născuți cu cataractă sunt tratați la câteva săptămâni de la naștere. Cu toate acestea, în țările în curs de dezvoltare, cum ar fi India, un procent mai mare din aceste cazuri rămân netratate. Sinha a inițiat acum aproape 20 de ani Project Prakash, o inițiativă care oferă tratament medical copiilor nevăzători și cu deficiențe de vedere din India. Proiectul ajută mii de copii anual, unii dintre ei participând la studii privind modul în care sistemul vizual al creierului se adaptează după ce vederea este restabilită.

Pentru a analiza modificările anatomice din creier, cercetătorii au utilizat imagistica tensorului de difuzie. Acest tip de imagistică poate dezvălui modificări în organizarea materiei albe - fascicule de fibre nervoase care conectează diferite regiuni ale creierului. Cercetătorii au observat modificări în căile de materie albă care fac parte din etapele târzii ale procesării vizuale, ceea ce sugerează că aceste regiuni ale creierului au fost remodelate ca urmare a îmbunătățirii vederii. Aceste modificări au fost mai pronunțate în ariile vizuale implicate în recunoașterea fețelor și în percepția mișcării.

De asemenea, cercetătorii au observat că, în timp ce pacienții învățau să perceapă și să recunoască obiecte, modificările în materie albă erau mai pronunțate în acele regiuni care se credea că erau implicate în procesarea informațiilor vizuale de nivel înalt, cum ar fi forma și structura obiectelor.

Aceste descoperiri sugerează că nu există o perioadă critică strictă pentru dezvoltarea vederii și că, în anumite circumstanțe, creierul poate învăța să proceseze informațiile vizuale și la vârste mai înaintate. Pe lângă impactul pe care aceste rezultate îl au asupra înțelegerii plasticității creierului, descoperirile au implicații importante în ceea ce privește tratamentul copiilor cu deficiențe vizuale congenitale. Acestea arată că ar putea fi justificat să se ofere tratament și la vârste mai înaintate, chiar dacă copilul a depășit perioada considerată "critică" pentru dezvoltarea vederii.

Studiul și proiectul Prakash nu doar că oferă înțelegere științifică, dar contribuie și la îmbunătățirea vieții copiilor cu deficiențe vizuale. Continuând să ofere tratament și să studieze adaptarea creierului, echipa condusă de Pawan Sinha poate dezvolta noi terapii și strategii pentru a ajuta copiii cu deficiențe vizuale în întreaga lume. 

Echipa PromoAfaceri

Foto: mit.edu