Informatii articole

ARTICOLE

 

Piata farmaceutica, luata la ochi de Consiliul Concurentei: vizate licitatiile si promovarea!


Piata farmaceutica, luata la ochi de Consiliul Concurentei: vizate licitatiile si promovarea!Categorie : Articole > Sanatate
publicat pe : 06.04.2011

Consiliul Concurentei este cu ochii pe piata medicamentelor, in urma suspiciunilor privind practici anticoncurentiale la organizarea licitatiilor si la promovarea medicamentelor scumpe, in detrimentul celor mai ieftine, dar cu acelasi efect.

 

Caietele de sarcini contin conditii care limiteaza in mod vadit concurenta

 

Desi legislatia in vigoare prevede in mod clar tipul de informatii pe care autoritatile contractante le pot solicita, atat cu privire la situatia economica si financiara, precum si cu privire la capacitatea tehnica si/sau profesionala, in practica caietele de sarcini contin conditii/solicitari care limiteaza in mod vadit concurenta", se arata in Raportul privind investigatia utila pentru cunoasterea pietei distributiei angro de medicamente din Romania, intocmit de Consiliul Concurentei.

 

Ca exemplu in acest sens este data licitatia nationala pentru atribuirea acordului cadru de furnizare medicamente si teste pentru tratamentul persoanelor cu infectie HIV - SIDA si tratament postexpunere, organizata de CNAS, in cadrul careia autoritatea contractanta a solicitat ofertantilor sa prezinte o „Autorizatie de punere pe piata pentru fiecare medicament ofertat, eliberata de ANM sau de catre EMEA pe numele ofertantului, sau imprimare pagina site EMEA pentru medicamentele pentru care Autorizatia de Punere pe Piata a fost emisa de EMEA".

 

Prin aceasta solicitare, CNAS a eliminat posibilitatea participarii oricarui distribuitor de medicamente la aceasta licitatie, intrucat autorizatiile de punere pe piata sunt emise pe numele producatorilor de medicamente.

 

In cazul medicamentelor din import, aceste autorizatii sunt emise pe numele unor companii care nu desfasoara activitate economica in Romania.

 

Autoritatile contractante nu ar trebui sa solicite ofertantilor prezentarea unor documente eliberate de catre alti agenti economici, de exemplu de catre producatori.

„Solicitarea unor astfel de documente poate conduce la crearea unor bariere artificiale, deoarece lasa la dispozitia unui producator posibilitatea de a alege care din distribuitorii sai sa participe cu oferta in licitatie. Aceste solicitari se pot transforma in instrumente la indemana producatorului care, in functie de propriile interese, sau in urma unei intelegeri intre acesta si distribuitorii sai, alege fie sa acorde autorizarea in cauza numai unuia dintre distribuitori, discriminandu-i astfel pe ceilalti, fie sa o acorde tuturor distribuitorilor, insa autorizandu-i sa oferteze loturi diferite de produse", au stabilit inspectorii Consiliului Concurentei.

 

Acestia arata ca ambele situatii sunt de natura sa elimine concurenta dintre distribuitori. Efectul este cu atat mai nefavorabil in situatia in care producatorul doreste sa participe el insusi la licitatie.

 

O alta situatie este cea privind solicitarea de catre autoritatile contractante a unor valori mari ale scrisorilor de garantie bancara atat de participare, cat si de buna executie care conduce, de asemenea, la limitarea numarului de participanti si, implicit, la eliminarea companiilor de dimensiuni mici din licitatiile nationale.

 

Prin urmare, este necesar ca autoritatea contractanta sa stabileasca aceste sume la un nivel care sa permita atingerea scopului dorit, anume de cerere a unei garantii, si nu de ridicare a unei bariere nejustificate.

 

Inspectorii CC arata ca ofertarea in comun este singura cale de a asigura participarea companiilor mici in licitatiile mari, intrucat acestea nu ar putea participa in mod individual.

 

„Cu toate acestea, autoritatile contractante nu ar trebui sa permita companiilor sa depuna oferte in comun in situatia in care fiecare companie din asociere detine propria capacitate economica, financiara si tehnica cu care ar putea furniza individual produsele solicitate. De asemenea, autoritatile contractante ar trebui sa permita subcontractarea doar in conditiile in care licitatia are o valoare foarte mare sau realizarea contractului necesita o anumita capacitate tehnica sau financiara.

 

Permitand castigatorului sa intre in acorduri de subcontractare se creeaza un efect potential important in ceea ce priveste posibilitatea de trucare a licitatiei. In particular, in cazul unui cartel, participantii pot fi recompensati printr-un contract de subcontractare de catre castigator. In concluzie, nivelul cerintelor minime solicitate prin documentatia de atribuire, precum si documentele care probeaza indeplinirea unor astfel de cerinte trebuie sa se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura indeplinirea in conditii optime a contractului respectiv, luand in considerare exigentele specifice impuse de valoarea, natura si complexitatea acestuia", se arata in raportul privind piata medicamentelor.

 

Echipa de inspectie a Consiliului Concurentei arata ca introducerea unor cerinte care nu respecta principiile mai sus mentionate conduce la introducerea unor obstacole nejustificate, de natura sa restranga concurenta intre operatorii economici si, in final, sa compromita obiectivul principal al licitatiilor nationale, acela de a obtine un pret cat mai mic.


Eliberarea medicamentelor prin farmaciile cu circuit deschis nu duce la economiile scontate


Pentru asigurarea accesului la tratament al bolnavilor cuprinsi in anumite programe de sanatate, cum sunt programul de diabet, oncologie, HIV - SIDA, medicamente specifice se elibereaza prin farmaciile cu circuit deschis aflate in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate.

 

Medicamentele eliberate prin farmaciile cu circuit deschis aflate in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate, care se acorda bolnavilor, precum si pacientilor cuprinsi in cadrul programelor nationale de sanatate, se suporta la nivelul pretului de decontare, care este si pretul de vanzare al acestora.

 

Incepand cu data de 8 aprilie 2009, preturile de decontare ale medicamentelor care se acorda bolnavilor in cadrul programelor nationale de sanatate sunt preturile cu amanuntul maximale, prevazute in Canamed, calculate pe unitate terapeutica.

 

In cadrul acestui sistem, farmaciile pot elibera orice medicament din cadrul unei DCI, fara sa existe nicio restrictie bugetara si, in plus, acestora li se deconteaza pretul maxim din Canamed.
„Prin urmare, desi eliberarea medicamentelor prin farmaciilor cu circuit deschis permite accesul tuturor actorilor de pe piata, acest sistem nu conduce la obtinerea unor economii in urma manifestarii concurentei la nivel de producator, respectiv distribuitor, acestea fiind retinute in intregime de farmacii.
Atat timp cat reglementarile prevad posibilitatea decontarii medicamentelor la pretul maxim, nu exista nicio motivatie pentru farmacii sa solicite decontarea la un pret mai mic decat pretul din Canamed", se arata in raportul Consiliului Concurentei.


Promovarea intensa a medicamentelor inovative in detrimentelor genericelor


Medicamentele generice sunt medicamente echivalente cu cele originale in momentul expirarii brevetului si a perioadei de exclusivitate a datelor pentru produsul inovator care exista deja.

 

Medicamentele generice ofera oportunitatea de a obtine tratamente similare la costuri mai mici pentru pacienti si platitori, eliberand totodata bugete pentru finantarea de noi medicamente inovatoare. Unul din factorii care poate influeta raportul inovative/generice se regaseste in Raportul CE in cazul investigatiei sectoriale pe piata farmaceutica, si anume promovarea intensa a produselor realizata de companiile inovatoare.

 

Conform CE, societatile inovatoare aloca o parte semnificativa a bugetelor lor pentru comercializarea produselor prin intermediul medicilor si al altor cadre specializate in domeniul asistentei medicale. Mai exact, promovarea medicamentelor la medici a reprezentat jumatate din bugetul cu marketingul al companiilor inovatoare.

 

„Avand in vedere constatarile prezentului Raport cu privire la nivelul redus de penetrare al pietei de catre medicamentele generice, Consiliul Concurentei va acorda o atentie deosebita acestui subiect in activitatea viitoare, pentru a se asigura ca intrarea genericelor nu este in niciun fel afectata de posibile practici anticoncurentiale", conchid inspectorii Consiliului Concurentei.

 

Echipa Promoafaceri.com

 

Foto: amessi.org


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii articole
Alte articole din aceeasi categorie:
book Site cu suplimente made in SUA
book Reumatismul iti provoaca dureri insuportabile? Incearca Apitox!
book Terapie cu lumina polarizata – ce inseamna si la ce ajuta?
book Ce contine un kit tigara electronica si cum se achizitioneaza un astfel de produs?
book De ce este un implant dentar scump? Ce anume ii influenteaza pretul?
book Care este aliatul tau de incredere pentru problema cu incontintenta urinara? Afla chiar acum
book Descoperiti remediul durerilor provocate de articulatii
book Tigara electronica vs IQOS. Care este cea mai buna varianta
book Care este pretul unei sedinte la psihologii din Bucuresti
book Cabinet veterinar Valu – locul unde animalele de companie devin sanatoase din nou
 
Informatii articole

ARTICOLE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
Publicitatea ta !
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online