Informatii articole

ARTICOLE

 

Avem Strategie de ecoturism: promovam traditii, mestesuguri, dulceata, oina, cetatile dacice


Avem Strategie de ecoturism: promovam traditii, mestesuguri, dulceata, oina, cetatile daciceCategorie : Articole > Turism
publicat pe : 24.07.2010

Strategia de ecoturism a Romaniei va promova traditiile si mestesugurile si va incuraja afacerile la nivel local, prin organizarea de festivaluri, targuri, precum si prin diverse forme de publicitate. Vor fi amenajate centre de vizitare, alaturi de care intreprinzatorii locali vor putea "ademeni" turistii cu miere de albine, ceaiuri de plante si dulceata.

 

O atentie sporita va fi acordata infrastructurii rurale, urmand sa fie promovate pesterile, cetatile dacice si alte destinatii care vor fi stabilite ca ecoturistice. Vor fi incurajate diversele forme de agrement, de la plimbatul cu sania la photo-hanting si punti suspendate. Vor fi create ecomuzee, iar arhitectura in zonele ecoturistice va fi limitata la 15 - 25 de modele de constructii pe modelul casutelor din zona.

 

Echipa Promoafaceri.com va prezinta punctele importante din Strategia de Ecoturism, promovata de Ministerul Turismului, prin care se intentioneaza ca, pana in 2020, Romania sa fie cunoscuta si pentru acele zone minunate pe care le descoperim, uneori din intamplare, in timpul drumetiilor.

 

1. Reteaua turistica integrata va functiona sub forma unui sistem de networking, in care asociatiile de dezvoltare a ecoturismului vor fi interconectate sub forma unei platforme web, care va servi ca mijloc de comunicare si schimb de informatii. De asemenea, platforma va avea rolul de coordonare a activitatilor de promovare a destinatiilor cu potential ecoturistic.

 

2. Un rol important in cadrul strategiei va fi acordat incurajarii economiei autentice, cu sprijinirea activitatilor traditionale. Ecoturismul va trebui sa fie integrat in planurile de dezvoltare locala ale localitatilor aflate in cadrul destinatiilor ecoturistice, iar statiunile turistice noi nu vor fi permise in cadrul destinatiilor ecoturistice.

 

3. Atentie sporita trebuie indreptata spre infrastructura de vizitare si informare, se arata in strategie. Vor fi amenajate, astfel, centre de vizitare - prevazute cu sali de prezentare a diferitelor exponate din aria protejata, de proiectare de diapozitive si filme privind zona respectiva, de desfasurare a unor activitati cu caracter social-cultural, etc.

 

Tot aici trebuie organizate gruparea vizitatorilor, contactul cu ghizii de teren, incasarea taxelor de vizitare a zonei precum si comertul specific turistic cu harti, brosuri, albume, suveniruri etc. In procesul de amenajare a acestor structuri trebuie avuta in vedere furnizarea de servicii pentru o gama cat mai larga de vizitatori, inclusiv pentru turistii cu dizabilitati, precum si gasirea unor solutii cu consum minim de energie.

 

Aceste centre trebuie sa fie de mici dimensiuni, usor de intretinut, usor accesibile si dotate cu un numar suficient de locuri de parcare. Vor fi amenajate puncte de informare in locurile principale de acces in zona, se vor infiinta centre locale de informare si promovare turistica, se vor realiza trasee speciale (tematice, ecvestre, de biciclete, de schi fond, tracking, photo-hanting, punti suspendate) - cu locuri de popas, panouri informative si de interpretare, sageti de orientare.

 

Traseele turistice vor fi refacute, urmand sa se amenajeze foisoare de observatie, puncte de belvedere, locuri de campare, refugii montane si cabane turistice, parcari in apropierea locurilor de acces in parc (cu toalete ecologice, sistem de management al deseurilor, panouri informative si de avertizare). In zone vor fi amplasate panouri indicatoare, informative, de avertizare, de promovare a parcurilor.

 

4. Urmeaza sa fie amenajate pesterile cu potential turistic, in prezent fiind incluse intr-un program pesterile Ponicova, Topolnita, Comarnic, Ialomita, Dambovicioara si Complexul Carstic Ponoarele.

 

Vor fi puse in valoare obiective naturale situate in interiorul destinatiilor ecoturistice, printre care Cascada Putnei din interiorul Parcului Natural Putna Vrancea, dar si obiective culturale de valoare internationala, printre care cetatile dacice din Parcul Natural Gradistea Muncelului Cioclovina, potrivit strategiei.

 

Alte obiective care vor fi incluse pe lista prioritatilor se afla Cetatea Colti sau Ulpia Traiana Sarmizegetusa din cadrul Parcului Natural Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului, urmand sa fie creat un muzeu de etnografie si folclor in Parcul Natural Comana si sa restaureze si transforme in mini-muzeu o casa traditionala din Parcul Natural Balta Mica a Brailei.

 

5. Strategia de ecoturism aduce un concept nou, ecomuzeele, diferite de cele clasice prin faptul ca se bazeaza pe conservarea unor fenomene si procese culturale dintr-o anumita zona: aspecte ale vietii cotidiene, peisaje, arhitectura, patrimoniu cultural imaterial, ocupatii ale locuitorilor, mod de viata, marturii orale.

 

In Romania deja a luat fiinta Ecomuzeul Regional Sibiu, proiect dezvoltat in cadrul Programului Sibiu Capitala Europeana.

 

6. Din punct de vedere arhitectural, strategia prevede elaborarea unor ghiduri realizate cu ajutorul studentilor la arhitectura, prin intermediul carora se se creeze 15-25 de modele de constructii cu specific local. Astfel, cei care vor dori sa construiasca pot opta voluntar pentru unul dintre acestea modele.

 

Se va realiza un ghid de bune practici in privinta infrastructurii turistice, avand in vedere un impact minim al designului, managementul deseurilor si conservarea energiei. Se va recomanda folosirea materialelor traditionale si ecologice (in special lemnul) si vor fi subliniate beneficiile aduse de folosirea noilor tehnologii (becuri economice, colectare selectiva a deseurilor, senzori de miscare, dusuri cu presiune etc).

 

7. Un capitol important in cadrul strategiei de ecoturism il reprezinta dezvoltarea afacerilor in plan local, in conditiile in care majoritatea ariilor protejate sunt situate in apropierea unor zone rurale cu un potential ridicat in acest sens.

 

Vor fi selectate anumite obiceiuri (legate de sarbatorile de iarna, muncile agricole) si anumite mestesuguri cu traditie, iar mesterii populari si comunitatile vor fi sustinute pentru continuarea activitatilor traditionale.

 

Strategia urmareste crearea unor centre destinate valorificarii obiceiurilor traditionale (ansambluri de dansuri folclorice, cor, orchestra de muzica populara, grupuri de colindatori si valorificarea unor mestesuguri traditionale - prelucrarea lanii, a lemnului, pietrei, a pieilor, incondeiat oua, ceramica).

 

Activitatile traditionale trebuie insa si promovate, astfel ca, pe langa centrele de vizitare sa existe si unele in care sa fie valorificate aceste produse traditionale : ceaiuri de plante, siropuri, dulceata, tincturi, miere si alte produse derivate.

 

8. Si oferta de agrement trebuie diversificata prin inchiriere de biciclete, centru de echitatie, teren de oina (sportul national), plimbari cu caruta si sania. In strategie se subliniaza importanta cooperarii intre actorii locali, indiferent daca acestia activeaza doar pe o singura directie (agrement, transport, cazare si alimentatie etc.), pentru ca produsul ecoturistic sa atraga cat mai multi vizitatori in zona.

 

9. Produsul ecoturistic din cadrul unei destinatii va fi integrat intr-un concept unitar prin dezvoltarea unui slogan si a unui logo unitar pentru fiecare destinatie, a unei marci a parcului, realizarea unor carduri ecoturistice prin intermediul carora se va oferi posibilitatea unor intrari multiple in parc, dar si gratuitati / reduceri pentru accesul la alte atractii turistice situate in zona limitrofa parcului (muzee, cetati etc.) si reduceri la serviciile de cazare, alimentatie, transport sau agrement.

 

Potrivit strategiei de ecoturism, un program inovativ ar putea include atat drumetii si activitati in natura (rafting, canoe, echitatie, catarare, observarea animalelor, plimbari cu bicicleta, schi), cat si vizitarea stanelor turistice, a obiectivelor culturale, participarea la activitati agricole si mestesugaresti din cadrul gospodariilor locale sau la evenimentele locale.

 

10. Promovarea ecoturismului se va face la nivel national, pe site-ul Ministerului Turismului, unde va fi creata o sectiune speciala, dar si printr-o campanie publicitara (tiparituri, ghid ecoturistic, filme documentare, panotaj stradal, promovarea produsului in publicatii de specialitate) sau de relatii publice, precum si prin participarea la targuri si expozitii specializate pe ecoturism.

 

Planurile de promovare vor trebui aplicate si la nivel local, prin publicitate exterioara: afise publicitare, bannere, tiparituri: brosuri, pliante, harti, ghiduri, calendare, vederi, realizare de website- uri, participare la evenimente de promovare specifice din tara si din strainatate (targuri de turism, saloane speciale, seminarii tematice), precum si organizarea anuala a unui seminar pe teme precum ecoturismul, dezvoltarea durabila, protectia mediului.

 

11. Dezvoltarea unor destinatii ecoturistice nu se poate face insa fara o pregatire profesionala a persoanelor implicate, urmand sa se organizeze un corp al formatorilor in ecoturism. In acest sens se vor organiza programe de formare profesionala pentru personalul asociatiilor de ecoturism, autoritatile publice locale, administratorii de arii protejate.

 

12. Destinatiile ecoturistice vor fi atestate printr-un act normativ, hotarare de Guvern sau un ordin al ministrului Turismului. Implementarea strategiei ar urma sa fie facuta de o institutie infiintata in acest sens - Consiliul National al Ecoturismului, infiintata prin semnarea unui acord de colaborare intre reprezentanti ai autoritatilor publice centrale, ai autoritatilor publice locale, ai ONG-urilor din domeniu, dar si reprezentanti ai sectorului privat (patronatele din turism) sau ai administratiilor ariilor protejate.

 

La nivelul destinatiilor cu potential ecoturistic vor fi create asociatii de dezvoltare a ecoturismului care vor include in mod obligatoriu administratiile ariilor protejate, autoritatile publice locale din cadrul destinatiilor si operatori privati care desfasoara activitate de turism (unitati de cazare, restaurante, firme care asigura transportul turistic, agentii de turism, etc).

 

Echipa Promoafaceri.com

 

Foto: www.agentia.org

 


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii articole
Alte articole din aceeasi categorie:
book Tourex.ro – cele mai atractive oferte turistice pentru Paste si 1 Mai 2019
book Permisebarca.ro - este permisul barca agrement costisitor?
book Sfaturi pentru vacanta cu avionul, fara incidente
book Calea Victoriei isi are locul pe harta strazilor din Bucuresti inca de la inceputuri
book Pensiunea Ranca Safir – Destinatia celor aflati in cautarea ‘inimii’ Muntilor Parang
book Ranca-Safir.ro – Pachete adaptate confortului – Garantate de Pensiune Ranca Safir - Servicii de neuitat
book Cauti cazare la mare? Family Club Mercur Minerva Mamaia este solutia potrivita!
book Cazare ieftina in Baile Felix? Rezerva o camera la Pensiunea Vila Regent!
book Cazare la Casa Pinciuc – locul unde te simti ca acasa
book Beneficiile cazarii in apartamente cu regim hotelier
 
Informatii articole

ARTICOLE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
Publicitatea ta !
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online