Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Legea privind publicitatea stradala poate fi aplicata


Legea privind publicitatea stradala poate fi aplicataCategorie : Comunicate > Administratie, institutii publice
publicat pe : 19.01.2012

Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, elaborată la iniţiativa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), va putea fi aplicată.

 

În urma deciziei Curţii Constituţionale, legea va intra în vigoare după modificarea de către Parlament a datei-limită până la care mijloacele de publicitate pot fi menţinute în amplasamentele autorizate, 1 ianuarie 2012, dată care, în prezent, este anterioară promulgării legii.

 

MDRT a avut iniţiativa Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate ca urmare a dezorganizării şi a modului haotic în care este realizată în prezent publicitatea stradală în majoritatea localităţilor din ţară. Legea stabileşte cadrul general prin care autorităţile administraţiei publice locale vor putea elabora regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate şi adaugă condiţii mai restrictive gândite pentru a proteja aspectul vizual al localităţilor şi siguranţa cetăţenilor.

 

Legea va interzice, printre altele, acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafeţelor vitrate ale clădirilor, precum şi amplasarea de mijloace de publicitate pe obiectele de artă monumentală, pe clădirile reprezentând monumente istorice, pe arbori, pe zona carosabilă a străzilor şi a drumurilor, în intersecţii, în sensurile giratorii şi în spaţiul destinat circulaţiei autovehiculelor şi semnalizării rutiere.

 

Legea mai prevede că regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate va fi corelat cu prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate, iar, în procesul de stabilire a regulamentului, vor fi consultaţi şi specialişti din urbanism, arhitectură, design şi peisagistică.

 

După promulgare, autorităţile publice locale vor fi responsabile cu aplicarea prevederilor legii, inclusiv cu desfiinţarea construcţiilor/amplasamentelor care nu vor respecta prevederile legale. MDRT, prin instituţiile din subordine şi în conformitate cu atribuţiile sale actuale, va urmări respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte amplasarea mijloacelor de publicitate stradală şi va putea interveni acolo unde se constată lipsă de acţiune la nivel local.

 

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a explicat că această lege este absolut necesară dacă se doreşte ca oraşele noastre să arate civilizat şi să fie atractive şi sigure pentru turişti şi pentru locuitorii lor. 'Am întâmpinat o opoziţie foarte mare la adresa acestei legi din partea reprezentaţilor industriei, care au interese de sute de milioane de euro. Ca oricare cetăţean, însă, şi eu sunt deranjată de aspectul pe care Capitala şi alte oraşe au ajuns să-l aibă din cauza miilor de panouri, bannere şi firme care atârnă peste tot. Capitala, ca să iau cel mai rău exemplu, arată astăzi ca un bazar în care ne-am scos cu toţii cearşafurile la uscat. Nu interzicem publicitatea stradală, vrem doar să o transformăm într-o activitate civilizată, care să nu agreseze vizual cetăţenii şi să nu pună în pericol siguranţa publică. De multe ori, panourile sunt amplasate în puncte cu vizibilitate pentru firma care-şi promovează produsul, dar care afectează traficul auto şi pietonal. Dacă vrem ca oraşele noastre să arate civilizat şi să fie atractive şi sigure pentru turişti şi pentru locuitorii lor, această lege trebuia adoptată. Niciunde în Europa nu este haosul de la noi în centrele oraşelor, clădiri de patrimoniu acoperite de bannere publicitare, panouri care ascund semne de circulaţie sau care blochează trei sferturi din trotuare! Este o lege pe cât de contestată de cei cu interese, pe atât de necesară oamenilor de rând!', a declarat ministrul Elena Udrea.

 

Biroul de presă MDRT

Foto: Intact Images


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii comunicate
Alte comunicate din aceeasi categorie:
book Bransamente electrice Bucuresti, siguranta si clienti multumiti!
book De ce sunt extrem de importante serviciile in lumea moderna?
book Servicii de curatenie Bucuresti
book La ce este buna consultanta juridica?
book Sanatatea si securitatea in munca
book Paladin Store - Anul acesta se poarta lenjerii de pat Disney. Comanda online!
book Legea privind Insolventa persoanelor fizice a trecut de Senat
book Fapta buna diferentiaza brand-urile intre care trebuie sa alegem zilnic
book De ce a iesit Iohannis presedinte?!
book Cadastru. Siati ca...?
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
Ferestre si usi din lemn stratificat
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online