Informatii comunicate

COMUNICATE

 

O sala arhiplina la primul concert la Chisinau al Orchestrei Nationale Radio

O sala arhiplina la primul concert la Chisinau al Orchestrei Nationale RadioCategorie: Comunicate > Administratie, institutii publice
publicat: 04.03.2013

2000 de oameni în picioare, minute în șir de aplauze sacadate, multe buchete cu flori pe scenă şi rugămintea de a reveni. Acestea sunt ingredientele unui concert de mare succes susţinut la Chişinău, duminică, 3 martie 2013.

 

Pentru prima dată în cei 85 de ani de existenţă, Orchestra Naţională Radio a concertat duminică seară în Palatul Naţional din capitala Moldovei sub bagheta lui Yuri Botnari, în faţa unui public numeros, foarte cald, copleşit de importanța momentului :

            "Mi-a plăcut din plin! Am ascultat cu atenţie, am ascultat cu ochii închişi şi imaginaţia mea s-a descătuşat toată deodată. M-am simţit acolo, in lumea lui Rachmaninov", spune un meloman venit cu ambii copii la concert.

            "Sunt pentru a nu ştiu câta oară la un astfel de concert, dar acesta m-a surprins de tot! Mă întrebaţi dacă să mai revină... aş vrea să rămână aici întreaga orchestra!", completează un alt spectator.

            "M-am simţit superb, minunat! Am primit o satisfacţie sufletească aşa cum nu am mai avut demult. Orchestra Naţională Radio din România a ştiut să ne ducă în lumea compozitorilor din Rusia" a mai spus o spectatoare care vorbea jumătate ruseşte, jumătate româneşte.

 

A asistat la eveniment şi Excelenţa Sa, domnul Marius Lazurca, Ambasadorul României în Republica Moldova.

            "Regret că premiera se produce abia după 85 de ani. E limpede că o orchestră de o asemenea calitate ar fi trebuit să vină mai curând la Chişinău. Fără îndoială că relaţia dintre România şi Moldova creşte în urma unor astfel de evenimente, la fel şi frăţia dintre Radio România şi Radio Moldova. Sper că aplauzele care au răsunat îndelung şi în mai multe reprize în această seară să fie un îndemn pentru Orchestra Naţională Radio din Bucureşti să vină mai des la Chişinău."

 

Evenimentul s-a transmis în direct la Teleradio Moldova - postul public de la Chişinău - şi a fost preluat de Radio România Cultural şi Radio România Muzical.

 

Concertul Orchestrei Naţionale Radio din data de 3 martie s-a desfăşurat în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică "Mărţişor", ediţia cu numărul 47, seara fiind organizată de Radio România și Russian Music Society.  

 

Concertul s-a desfăşurat sub bagheta dirijorului Yuri Botnari, care susţine o bogată activitate artistică alături de Orchestra Filarmonicii din Moscova şi este membru votant al Academiei Grammy. Cariera sa are la bază studiile urmate la Conservatorul din Sankt-Petersburg şi perfecţionate apoi la Conservatorul de Stat din Moscova, Yuri Botnari aflându-se de-a lungul anilor la pupitrul marilor orchestre simfonice europene. Legătura dintre Yuri Botnari şi acest proiect este şi ea una simbolică : născut la Chişinău, dirijorul s-a format într-o familie mixtă româno-rusă, fiind actualmente cetăţean român, dar cu o bogată activitate artistică de tărâm rus.

 

Programul serii a reunit trei lucrări celebre, care trasează o frumoasă punte artistică între creaţia muzicală românească şi cea rusă: Ceaikovski - Simfonia a V-a, Rahmaninov - Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră şi Enescu - Rapsodia Română nr. 1.

 

O prezenţă specială a fost cea a pianistului Vladimir Ovchinnikov,  invitat special la Londra sa cânte în faţa Maiestăţii Sale Regina Elisabeta şi premiat de Vladimir Putin cu cea mai înaltă distincţie de Stat în domeniul muzicii (Artist al Poporului din Rusia). Pianistul evoluează alături de cele mai mari orchestre din lume, printre care Orchestra Filarmonică Regală şi Orchestra simfonică a BBC (Marea Britanie), Orchestra Regală din Scoţia, Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, Orchestra Simfonica Naţională şi Orchestra Filarmonică de Stat a Rusiei ş.a.

 

Evenimentul vine să sublinieze şi o frumoasă aniversare istorică: în 2013 se împlinesc 85 de ani de la înfiinţarea Radio România şi de la naşterea Orchestrei Naţionale Radio, prilej de evocare a postului regional Radio Chişinău, partener media principal al concertului. Singura filială a radioului public din afara României, Radio Chişinău a fost inaugurat în octombrie 1939 (sub numele de Radio Basarabia), iar după o întrerupere îndelungată, la 1 decembrie 2011 Societatea Română de Radiodifuziune a relansat postul de radio sub numele de Radio Chişinău.

 

Cristina Barbulescu

Biroul de presa 

Orchestrele si Corurile Radio

email: orchestreleradio@gmail.com

mobil: 0745.289.181

website: http://orchestre.srr.ro



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii comunicate
comunicate din aceeasi categorie:
book Reuniunea comună a Rețelei Europene a Raportorilor Naționali sau a Mecanismelor Echivalente și a Platformei Societății Civile privind traficul de persoane
book ANPC încearcă blocarea activității asociațiilor de consumatori prin restrângerea drepturilor acestora!
book Siguranța ta nu e o joacă, campanie națională de prevenire a traficului de minori
book Consiliul Europei cere eliberarea imediată a lui Aleksey Navalnyy și reamintește Rusiei de obligația sa legală de a pune în aplicare hotărârile CEDO
book 14 grupuri infracționale organizate – destructurate în 2022 în urma investigațiilor pentru combaterea infracțiunilor de criminalitate informatică
book Raportul Ministerului Afacerilor Interne: 3.784 de intervenții în 24 de ore, 822 de infracțiuni semnalate și 11.775 de contravenții sancționate
book Management profesionist la Companiile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
book Programul de burse oferit de România atrage peste 50.000 de tineri non-UE din 146 de țări pentru anul universitar 2023-2024
book Bransamente electrice Bucuresti, siguranta si clienti multumiti!
book La ce este buna consultanta juridica?
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online