Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Programul de burse oferit de România atrage peste 50.000 de tineri non-UE din 146 de țări pentru anul universitar 2023-2024

Programul de burse oferit de România atrage peste 50.000 de tineri non-UE din 146 de țări pentru anul universitar 2023-2024Categorie: Comunicate > Administratie, institutii publice
publicat: 08.03.2023

La data de 1 martie 2023 s-a finalizat perioada de depunere a candidaturilor din partea cetățenilor non-UE care au aplicat pentru obținerea unei burse de studii din partea statului român, în cadrul Programului anual desfășurat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în baza Hotărârii Guvernului României nr. 288/1993 privind școlarizarea în România a cetățenilor din alte țări.


Pentru accesarea facilă a Programului anual de burse, Ministerul Afacerilor Externe a dezvoltat, cu sprijinul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) din cadrul Ministerului Educației, o platformă online multi-device pentru depunerea exclusiv online a candidaturilor pentru acest program.

 

Inițiativa se înscrie în demersul continuu al Ministerului Afacerilor Externe de consolidare a instrumentului de acordare de burse pentru studenții străini din afara spațiului Uniunii Europene, care are ca scop atât dezvoltarea și aprofundarea pe termen lung a relațiilor bilaterale cu statele de proveniență a studenților, cât și promovarea mai eficientă a instituțiilor de învățământ superior românești la nivel mondial.

 

Candidații interesați și-au putut încărca aplicațiile individuale pe platforma online StudyinRomania în perioada 15 decembrie 2022 - 1 martie 2023, rezultatele selecției urmând a fi anunțate la data de 15 iulie 2023. Au fost depuse în total 50.857 de cereri de la candidați proveniți din 146 de țări. Dintre aceștia, 23.766 de candidați și-au exprimat intenția de a urma studii de licență, 25.526 - studii de master și 1.565 - studii doctorale. Numărul marchează o creștere importantă față de anii academici precedenți, când au fost primite 959 de dosare de candidatură (2020-2021), 4.593 de candidaturi (2021-2022), respectiv 44.733 de dosare de candidatură (2022-2023).

 

„Ținând cont de interesul major de care se bucură acest program, sunt convinsă că bursele vor contribui la o promovare mai eficientă a instituțiilor de învățământ superior românești la nivel internațional, precum și la crearea unor punți de legătură între România şi statele de origine ale studenților, înlesnind formarea viitoarelor elite intelectuale ale acestora", a subliniat secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru.

 

Prin promovarea activă a educației, ca instrument central al diplomației culturale, și prin introducerea tematicii „educația și tinerii" pe agenda de priorități a diplomației multilaterale a țării noastre, MAE reconfirmă atenția prioritară pe care o acordă încurajării multiculturalismului și multilingvismului în lume.

 

Sursa foto: www.mae.ro



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii comunicate
comunicate din aceeasi categorie:
book Reuniunea comună a Rețelei Europene a Raportorilor Naționali sau a Mecanismelor Echivalente și a Platformei Societății Civile privind traficul de persoane
book ANPC încearcă blocarea activității asociațiilor de consumatori prin restrângerea drepturilor acestora!
book Siguranța ta nu e o joacă, campanie națională de prevenire a traficului de minori
book Consiliul Europei cere eliberarea imediată a lui Aleksey Navalnyy și reamintește Rusiei de obligația sa legală de a pune în aplicare hotărârile CEDO
book 14 grupuri infracționale organizate – destructurate în 2022 în urma investigațiilor pentru combaterea infracțiunilor de criminalitate informatică
book Raportul Ministerului Afacerilor Interne: 3.784 de intervenții în 24 de ore, 822 de infracțiuni semnalate și 11.775 de contravenții sancționate
book Management profesionist la Companiile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
book Bransamente electrice Bucuresti, siguranta si clienti multumiti!
book La ce este buna consultanta juridica?
book Sanatatea si securitatea in munca
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online