Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Stop fraudei fiscale, o abordare internationala comuna

Stop fraudei fiscale, o abordare internationala comunaCategorie: Comunicate > Administratie, institutii publice
publicat: 17.06.2013

Frauda şi evaziunea fiscală ne afectează pe toţi. Cei care evită, în mod ilegal, să îşi plătească impozitele, privează guvernele de bani care ar putea fi utilizaţi pentru a pune în aplicare politici sociale şi economice şi pentru a îmbunătăţii condiţiile de viaţă ale cetăţenilor.

 

O modalitate prin care infractorii fiscali evită să plătească impozitele este aceea de a-şi ascunde veniturile obţinute în străinătate de autorităţile ţării în care locuiesc şi unde ar trebui să fie, în mod normal, impozitaţi.

UE încearcă să ia măsuri pentru ca astfel de situaţii să nu se producă pe teritoriul său. În conformitate cu normele europene actuale, toate statele membre au obligaţia de a colecta date cu privire la veniturile obţinute pe teritoriul lor de către persoanele nerezidente.

Ele trebuie să transmită apoi aceste informaţii autorităţilor din ţările în care locuiesc persoanele respective, astfel încât veniturile acestora să poată fi impozitate.

 

La solicitarea ţărilor UE, Comisia Europeană doreşte să extindă domeniul de aplicare a actualelor norme la toate formele de venit.

Iată de ce, începând din 2015, statelor membre li se va solicita să facă schimb de informaţii privind veniturile profesionale, onorariile directorilor, asigurările de viaţă, pensiile şi veniturile asociate proprietăţilor.

 

Comisia propune, în prezent, acoperirea mai multor lacune prin extinderea schimbului de informaţii şi la soldurile conturilor, dividende, câştiguri de capital şi alte forme de venit.

 

Dacă UE ar avea un standard comun pentru schimbul de informaţii fiscale, s-ar evita situaţia în care ţările UE ar încheia acorduri bilaterale separate cu SUA şi cu alte ţări din afara Uniunii Europene.

În acest fel, toate statele membre ar beneficia de informaţii suplimentare şi ar avea posibilitatea să evalueze mai bine şi să colecteze impozitele datorate pe teritoriul lor.

 

De asemenea, UE s-ar afla într-o poziţie care i-ar permite să facă mai multe presiuni pentru adoptarea, la nivel internaţional, a unor standarde mai înalte privind schimbul de informaţii în materie fiscală.

În decembrie 2012, Comisia a prezentat un proiect în care a subliniat necesitatea combaterii mai eficiente de către UE a evaziunii şi fraudei fiscale. Planul pune accent pe nevoia de a promova schimbul automat de informaţii ca standard internaţional.

Comisia va colabora cu ţările membre pentru a se asigura că UE adoptă o poziţie unificată şi solidă cu privire la introducerea unui standard internaţional la următoarele summituri G8 (iunie 2013) şi G20 (septembrie 2013).

 

Departamentul de presa, Comisia Europeana

 

 



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii comunicate
comunicate din aceeasi categorie:
book Reuniunea comună a Rețelei Europene a Raportorilor Naționali sau a Mecanismelor Echivalente și a Platformei Societății Civile privind traficul de persoane
book ANPC încearcă blocarea activității asociațiilor de consumatori prin restrângerea drepturilor acestora!
book Siguranța ta nu e o joacă, campanie națională de prevenire a traficului de minori
book Consiliul Europei cere eliberarea imediată a lui Aleksey Navalnyy și reamintește Rusiei de obligația sa legală de a pune în aplicare hotărârile CEDO
book 14 grupuri infracționale organizate – destructurate în 2022 în urma investigațiilor pentru combaterea infracțiunilor de criminalitate informatică
book Raportul Ministerului Afacerilor Interne: 3.784 de intervenții în 24 de ore, 822 de infracțiuni semnalate și 11.775 de contravenții sancționate
book Management profesionist la Companiile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
book Programul de burse oferit de România atrage peste 50.000 de tineri non-UE din 146 de țări pentru anul universitar 2023-2024
book Bransamente electrice Bucuresti, siguranta si clienti multumiti!
book La ce este buna consultanta juridica?
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online