Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Efficient Dynamics in cea mai pura forma, 5 ore de drifting cu BMW M235i


Efficient Dynamics in cea mai pura forma, 5 ore de drifting cu BMW M235iCategorie : Comunicate > Auto, Transport
publicat pe : 18.09.2014

Motorul Anului 2014 de pe BMW M235i M Performance s-a întâlnit cu multiplul campion mondial Karl Maier pe pista de speedway.

În lunea de după victoria Germaniei în faţa Argentinei în finala Cupei Mondiale la fotbal, circuitul de speedway din Landshut/Ellermühle, ce aparţine clubului AC Landshut, a fost martorul unuia dintre cele mai neobişnuite întreceri sportive. A fost pentru prima dată când un reprezentant al unei reviste auto germane de frunte a pilotat un model BMW M235i cu accesorii M Performance pe o pistă lungă de aproximativ 400 de metri, pentru a concura într-un concurs de drift împotriva lui Karl Maier, cvadruplu campion mondial de dirt-track şi dealer de motociclete BMW, pe o motocicletă de speedway.

 

Au fost alăturaţi doi actori deosebit de diferiţi. Modelul BMW M235i M Performance, propulsat de un motor de 3,0 litri, pe benzină, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, care dezvoltă 326 CP şi 450 Nm, are o masă proprie de 1470 kg şi o lungime de aproximativ 4,5 metri. Pe de altă parte, motocicleta de speedway are un motor de 500 cmc, cu un cilindru şi răcire cu aer, care cântăreşte 80 kg (conform regulamentului de speedway), iar transmisia este cu o singură viteză şi fără frâne. Alimentat cu metanol special conceput, motorul produce până la 80 CP şi este construit exclusiv pentru utilizare pe pistă de speedway.

 

Echipat cu accesorii originale M Performance, BMW M235i a oferit soluţia perfectă pentru drifturi constante prin virajele strânse ale circuitul de speedway de la Landshut. Dinamica modelului a fost asigurată prin caracteristici emblematice pentru marcă precum distribuţia maselor (50:50) şi centrul coborât de greutate, dar şi prin echipamente speciale precum suspensia sport BMW M Performance (coborâtă cu 20 mm faţă de versiunea standard), diferenţialul mecanic cu patinare limitată pentru puntea spate şi jantele de 19 ţoli, din aliaj uşor forjat. În iunie 2014, motorul cu şase cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, a fost desemnat "Engine of the Year". Cu un cuplu maxim de 450 Nm, disponibil pe un interval cuprins între 1300 şi 4500 rpm, acesta oferă o livrare constantă a puterii de-a lungul întregii plaje de turaţii, astfel că reprezintă o completare excelentă a şasiului bine echilibrat.

 

În ciuda profilelor complet diferite ale celor două echipamente, ambii piloţi au reuşit să-şi îndeplinească obiectivul comun: cinci ore de "plăcere a condusului" pe cea mai îngustă pistă. Prima întâlnire cu o motocicletă de speedway a permis modelului BMW M235i M Performance să-şi demonstreze calităţile dinamice, în premieră pe un circuit de pământ şi nu unul de asfalt.

Cinci ore de drapaje neîntrerupte nu au reuşit să-i potolească pofta lui Karl Maier, astfel că fostul campion mondial şi-a încheiat ziua cu câteva tururi efectuate cu o motocicletă BMW S1000 RR special modificată, cu pneuri cu cuie. RR cântăreşte puţin peste 200 kg când are rezervorul plin şi dezvoltă o putere de 193 CP. Dar stabilitatea direcţională, manevrabilitatea remarcabilă şi reacţiile de comunicare ale motocicletei supersport i-au permis lui Maier să efectueze drifturi mult mai fluide pe circuitul de speedway, completând o zi extraordinar de dinamică.

 

BMW Group

Datorită celor trei mărci ale sale - BMW, MINI şi Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii financiare şi de mobilitate premium. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 29 de facilităţi de producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2013, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 1,963 milioane de automobile şi 115.215 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2013 a fost de 7,91 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,06 miliarde de euro. La 31 decembrie 2013, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 110.351 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.

www.bmwgroup.com; www.bmw.ro


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii comunicate
Alte comunicate din aceeasi categorie:
book 5 argumente pentru care sa alegi Automatic Gearbox pentru reparatii cutii automate
book Reparatii cutii automate - calitate reprezentativa pentru un service de elita
book Tractari auto Bacau - firma experimentata orientata catre clienti
book Reparatii cutii automate - garantia executiei corecte
book Reparatii cutii automate - service recomandat ca fiind cel mai bun in domeniu
book Transfer aeroport - servicii memorabile
book Tractari auto Bacau - servicii rapide si eficiente
book Reparatii cutii viteze automate - service de exceptie
book Automatic Gearbox - service-ul tau in reparatii cutii automate
book Transport autocar - beneficii extraordinare
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
Publicitatea ta !
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online