Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Hightech pentru o productie verde - BMW Manufacturing


Hightech pentru o productie verde - BMW ManufacturingCategorie : Comunicate > Auto, Transport
publicat pe : 29.03.2013

BMW Group s-a impus constant în nenumărate studii (printre care şi Dow Jones Sustainability Index în ultimii 8 ani), ca lider în industria auto în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă. Aceasta se referă la tot ciclul de viaţă al produselor oferite, de la producţie, trecând la impactul asupra mediului în timpul utilizării şi apoi reciclare. În acest sens, cu siguranţă cel mai cunoscut demers al companiei este BMW EfficientDynamics, pachetul extins de măsuri oferit standard pe toată gama de modele pentru a reduce emisiile şi a îmbunătăţii performanţele dinamice. Introdus deja din martie 2007, a fost primul program de acest gen pentru un producător auto.

 

Ca parte a efortului pentru dezvoltare durabilă trebuie subliniate şi demersurile companiei pentru o producţie cât mai eficientă, care generează tot mai puţine deşeuri, cu un consum de energie tot mai mic şi asigurat tot mai mult din resurse regenerabile. Obiectivul pe termen lung este reducerea între 2006 şi 2020 cu 45% a emisiilor şi resurselor consumate pe automobil în procesul de producţie. Este cazul liniei de asamblare BMW i de la Leipzig care este alimentată exclusiv cu energie eoliană sau fabricii de fibră de carbon (CFRP) de la Moses Lake, alimentată 100% cu energie hidro, pentru a da numai câteva exemple.

 

În cadrul aceleiaşi strategii se încadrează fabrica din Spartanburg, SUA, unde din 2003 a fost iniţiat proiectul "Gas to Energy" pentru generarea de energie electrică folosit gazul metan colectat de la un depozit de deşeuri din apropiere. Tot la Spartanburg, în 2010, a fost demarat proiectul de utilizare a pilelor de combustie pentru propulsarea utilajelor logistice.

 

În această lună, BMW Manufacturing a anunţat extinderea cu succes a utilajelor propulsate cu pile de combustie cu hidrogen, utilizate la manevrarea materialelor în incinta fabricii cu suprafaţa de 37,2 hectare. În 2010, BMW a finalizat instalarea unei zone de stocare şi distribuţie a hidrogenului, aflată în apropierea Energy Center din cadrul uzinei. Aceasta avea rolul de a furniza energia pentru 85 vehicule de manevrare a materialelor alimentate cu pile de combustie. De atunci compania şi-a mărit de peste două ori flota de echipamente cu pile de combustie cu hidrogen, urmând să ajungă în acest an la 230 de unităţi. Cu ajutorul acestei flote sunt deservite funcţiile logistice şi de producţie ale întregii uzine.

"BMW continuă să completeze modelul de producţie cu dezvoltare durabilă prin adăugarea unor tehnologii alternative şi eficiente", a declarat Josef Kerscher, preşedintele BMW Manufacturing. "Implementarea cu succes şi extinderea flotei alimentată cu pile de combustie cu hidrogen - care are rol în manevrarea materialelor - au reprezentat o sursă de energie durabilă care a depăşit aşteptările noastre."

 

Utilizarea suplimentară a sistemului cu pile de combustie cu hidrogen a fost realizată prin adăugarea a două compresoare de mare capacitate, a unor tuburi de depozitare şi a conductelor de distribuţie, precum şi a opt distribuitoare de hidrogen. Zilnic, sistemul extins va furniza minimum 400 de kilograme de hidrogen. BMW estimează că sistemul extins va reduce consumul anual cu 4,1 milioane kWh, faţă de 1,8 milioane kWh cât realiza sistemul iniţial cu pile de combustie cu hidrogen.

 

BMW a actualizat şi proiectul-pilot Landfill Gas-to-Hydrogen. Prima fază a studiului, care a validat fezabilitatea economică şi tehnică, a început în iulie 2011. Acum, proiectul a intrat în cea de-a doua etapă a conversiei metan-hidrogen. Echipa implicată, condusă de Autoritatea de Cercetare din Carolina de Sud (SCRA), implementează şi testează echipamentul care monitorizează puritatea hidrogenului. Pentru aceasta, BMW a instalat un sistem de purificare care preia un curent de gaz din deşeuri (îndepărtarea postsiloxanică), elimină sulful şi urmăreşte elementele de contaminare şi, în cele din urmă, produce hidrogen printr-un proces numit Steam Methane Reformer (SMR).

"BMW poate să-şi exprime bucuria faţă de ceea ce am reuşit să realizăm în ultimele 18 luni", a declarat Cleve Beaufort, director BMW Group pentru energie în SUA şi Canada. "Obiectivul transformării metanului în hidrogen regenerabil s-a dovedit a fi o opţiune posibilă pentru BMW şi va contribui la transformarea industriei de pile de combustie."

 

În cadrul acestui proiect, SCRA a fost un partener important pentru finanţare şi aplicare. De asemenea, şi Departamentul Energiei din SUA a oferit susţinere tehnică şi financiară pentru proiect. Faza finală a acestui proiect este prevăzută să înceapă în partea a doua a anului 2013. La acel moment, BMW va realiza teste comparative directe între utilajele de manevrare alimentate cu hidrogen derivat din gaz de deşeuri şi cele alimentate cu hidrogen din surse comerciale.

 

Recent, ca urmare a eforturilor depuse în producţia de energie la faţa locului, BMW Manufacturing a fost desemnată de către Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA al doilea cel mai mare "Green Power Partner". Clasamentul Green Power recunoaşte afacerile şi comunităţile din SUA care fac investiţii în generarea de energie la faţa locului. În prezent, 38% din necesităţile de energie electrică ale uzinei BMW din SUA sunt produse la faţa locului, cea mai mare parte prin programul de transformare a gazului din deşeuri în energie.

Pentru mai multe informaţii despre acest proiect, precum şi pentru fotografii de înaltă rezoluţie şi imagini video, vizitaţi www.newscastus.com/mediablast/BMW_Manufacturing/10886/10886.html.

 

BMW Manufacturing Co.

Pe lângă uzina din Carolina de Sud, filialele BMW din America de Nord mai includ operaţiunile de vânzări, marketing şi servicii financiare din SUA, Canada şi America Latină, o firmă de design şi un birou tehnologic în California. Pentru mai multe informaţii despre BMW Manufacturing, accesaţi www.bmwusfactory.com.

 

BMW Group în America

BMW of North America, LLC este prezentă în SUA cu începere din 1975. Rolls-Royce Motor Cars NA, LLC şi-a început activitatea de distribuţie a automobilelor în 2003. Pe piaţa din SUA, BMW Group s-a dezvoltat şi include divizii pentru marketing, vânzări şi servicii financiare pentru mărcile BMW, inclusiv motociclete, MINI şi Rolls-Royce Motor Cars; DesignworksUSA, o companie de consultanţă în design strategic cu sediul în California; un centru tehnologic în Silicon Valley şi alte operaţiuni pe teritoriul ţării. BMW Manufacturing Co., LLC, cu sediul în Carolina de Sud, este parte a reţelei globale de producţie BMW Group şi este singura uzină destinată modelelor X3 şi X5 (Sports Activity Vehicles), respectiv X6 (Sports Activity Coupé). Din punct de vedere al vânzărilor, BMW Group este reprezentat în SUA printr-o reţea de 338 centre BMW pentru automobile şi modele din segmentul Sports Activity Vehicle, 139 de centre BMW pentru motociclete, 116 dealeri MINI şi 34 de dealeri Rolls-Royce Motor Car. BMW (US) Holding Corp., sediul central BMW Group pentru vânzări în America de Nord, se află la Woodcliff Lake, New Jersey.

 

BMW Group

BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete datorită mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 28 de locaţii de producţie şi asamblare în 13 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2012, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 1,85 milioane de automobile şi peste 117.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2012 a fost de 7,82 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,85 miliarde de euro. La 31 decembrie 2012, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 105.876 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale. Ca urmare a eforturilor sale, BMW Group a fost desemnat - de-a lungul ultimilor opt ani - lider al industriei în Dow Jones Sustainability Indexes.

www.bmwgroup.com; www.bmw.ro


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii comunicate
Alte comunicate din aceeasi categorie:
book 5 argumente pentru care sa alegi Automatic Gearbox pentru reparatii cutii automate
book Reparatii cutii automate - calitate reprezentativa pentru un service de elita
book Tractari auto Bacau - firma experimentata orientata catre clienti
book Reparatii cutii automate - garantia executiei corecte
book Reparatii cutii automate - service recomandat ca fiind cel mai bun in domeniu
book Transfer aeroport - servicii memorabile
book Tractari auto Bacau - servicii rapide si eficiente
book Reparatii cutii viteze automate - service de exceptie
book Automatic Gearbox - service-ul tau in reparatii cutii automate
book Transport autocar - beneficii extraordinare
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
Publicitatea ta !
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online