Informatii comunicate

COMUNICATE

 

MINI la Salonul Auto de la Frankfurt 2011

MINI la Salonul Auto de la Frankfurt 2011Categorie: Comunicate > Auto, Transport
publicat: 09.09.2011

Marca MINI va fi prezentă pe scena Salonului Auto de la Frankfurt (IAA) 2011 cu premiere mondiale care marchează extinderea gamei şi a posibilităţilor de personalizare a fiecărui model. Cel mai important salon auto al lumii va fi gazda premierei mondiale a modelului MINI Coupé. Vizitatorii expoziţiei vor putea să descopere, alături de toate modelele mărcii, cele mai recente produse de individualizare MINI Yours şi gama atractivă Original MINI Accessories. Diversitatea produselor subliniază caracterul premium al mărcii şi este o trăsătură distinctă MINI.

 

Lansarea modelului MINI Coupé înseamnă un nou pas făcut de constructorul britanic de automobile premium mici în procesul de extindere constantă a gamei. Cel de-al cincilea model al mărcii reuneşte calităţile MINI emblematice într-un pachet nou şi diferit. Primul model cu două locuri din actuala gamă pune un accent şi mai pronunţat pe furnizarea plăcerii inegalabile a condusului. Motoarele puternice, calităţile remarcabile ale suspensiei sofisticate şi reglajele noi ale aerodinamicii, duc legendara agilitate MINI într-o dimensiune complet nouă.

 

După ce a adus segmentul premium într-o nouă dimensiune, MINI se află acum în etapa în care îşi consolidează avantajul faţă de concurenţă. La zece ani de la relansarea mărcii şi la cinci ani după debutul celei de-a doua generaţii moderne, popularitatea MINI pe pieţele auto din jurul lumii continuă să sporească la fiecare apariţie a unui model nou.

 

Datorită celor cinci modele care poartă emblema MINI, brandul britanic a reuşit să se orienteze şi către noi grupuri-ţintă. Numeroasele opţiuni, create de varietatea de modele din cadrul familiei MINI, este dusă la un nou nivel prin posibilitatea unei personalizări efective pe care o permite fiecare model. Comparativ cu alţi producători auto, MINI oferă clienţilor cea mai mare libertate de configurare a automobilului după preferinţele personale.

 

MINI Coupé: premieră mondială.

În urmă cu doi ani, prototipul care a prefigurat versiunea Coupé cu două locuri din gama MINI a atras atenţia în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Acum, acea viziune, al cărei rol a fost accentuarea plăcerii condusului, devine realitate. Ediţia 2011 a Salonului Auto de la Frankfurt reprezintă scena premierei mondiale MINI Coupé. Modelul cu două locuri va fi disponibil, încă de la lansare, cu patru variante de motorizare cu puteri de 90 kW/122 CP pentru MINI Cooper Coupé, 105 kW/143 CP pentru MINI Cooper SD Coupé, 135 kW/184 CP cât dezvoltă MINI Cooper S Coupé, vârful de gamă fiind sportivul MINI John Cooper Works Coupé care oferă 155 kW/211 CP. Cu aceste motoare puternice, calităţile emblematice ale suspensiei, distribuţia echilibrată a maselor, caroseria rigidă şi dotările speciale pentru aerodinamică (inclusiv un eleron spate rabatabil), sunt elemente care amplifică acel „go-kart feeling" specific MINI.

 

MINI Coupé este primul model care adoptă o structură clasică în trei volume, partea din spate este şocant de dreaptă. Acoperişul maşinii are o finisare într-o culoare contrastantă, element specific al designului MINI. Portbagajul cu capacitatea de 280 de litri, a cărui deschidere este foarte largă este dovada unei funcţionalităţi remarcabile. Alte particularităţi notabile ale interiorului sunt nişele ovale din tapiţeria plafonului, unice la MINI Coupé şi facilitatea de încărcare, foarte lată, care face legătura între habitaclu şi portbagaj.

 

MINI Yours: personalizarea în forma cea mai exclusivistă.

Extinderea gamei de modele este completată şi de numărul tot mai mare de posibilităţi pe care clienţii le au pentru a-şi personaliza automobilele. De exemplu, colecţia de produse MINI Yours reprezintă o noutate deosebit de atractivă pe lista de opţiuni. MINI Yours cuprinde o gamă de opţiuni exclusiviste - concepută drept o completare perfectă a caracterului inconfundabil al mărcii MINI - pentru designul interior şi exterior al modelului MINI Coupé. Pe lângă nuanţele coloristice neobişnuite, elementele de echipare, variantele de tapiţerii şi culorile interioare, gama MINI Yours oferă clienţilor şi echipamente unice şi modele în ediţii limitate.

 

Ediţia 2011 a Salonului Auto de la Frankfurt va fi şi gazda premierei MINI Clubman Hampton, care întruchipează stilul inimitabil MINI Yours. Vopseaua exterioară şi jantele MINI Clubman Hampton, designul interior şi exterior, dar şi alte dotări alese special pentru acest model au fost potrivite până la cel mai mici detaliu pentru o imagină specială, dar şi o experienţei a condusului unică. În prezent o singură versiune MINI are o înfăţişare mai exclusivistă: MINI INSPIRED BY GOODWOOD. Această ediţie specială, realizată pe baza unui MINI hatchback, a fost creată sub atenta observaţie a echipei de design Rolls-Royce Motor Cars şi va fi expusă la Salonul Auto de la Frankfurt.

 

Accesorii MINI originale: mai multă libertate pentru clienţi de a-şi exprima stilul personal.

Dincolo de gama de echipamente opţionale disponibile în mod obişnuit, MINI pune la dispoziţia clienţilor o varietate de opţiuni pentru ca aceştia să-şi poată personaliza automobilele în funcţie de stilul propriu. Gama Original MINI Accessories oferă proprietarilor tot ce este necesar pentru a se putea bucura de plăcerea condusului - emblematică pentru MINI - în maşini personalizate individual. Gama, în continuă extindere, cuprinde o colecţie de produse care îmbunătăţesc şi accentuează designul expresiv, caracteristicile sportive şi funcţionalitatea modelului MINI.

 

Alături de opţiuni clasice de personalizare a exteriorului, cum ar fi autocolantele pentru acoperiş, capacele oglinzilor exterioare şi contururile semnalizatoarelor, gama Original MINI Accessories prezentată la IAA 2011 include şi volane, mânere pentru schimbătorul de viteze, inserţii decorative şi alte componente pentru interior. Clienţii vor găsi sisteme de fixare special concepute pentru transportul în siguranţă şi confortabil al echipamentelor sportive. În spaţiul expoziţional se va regăsi şi cea mai nouă gamă de accesorii ale mărcii John Cooper Works care include produse de tuning John Cooper Works. Acestea sporesc atât performanţele automobilului, iar proprietăţile aerodinamice şi designul exterior sunt îmbunătăţite, în timp ce interiorul poate primi elemente de design interior.

 

BMW Group România
3rd Floor, Building B
Baneasa Business and Technology Park
42-44 Bucharest-Ploiesti Str.
Bucharest 1
Mob: +4 0723 720 719
Phone: +4 021 304 1565
www.BMW.ro
www.MINI.ro

Persoana de contact:
Alexandru Şeremet
Corporate Communications
Mob: +4 0723 720 719
Tel: +4 021 304 1565



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii comunicate
comunicate din aceeasi categorie:
book Cauti spuma activa? Alege oferta de produse pentru mașini Selfy
book Produse de curățare a caroseriei - spumă activă și ceară lichidă Selfy
book Închirieri de lux Otopeni
book Cum poți avea mașina impecabilă în câteva minute
book O solutie pentru vacanta in familie
book Inchirieri auto in Romania
book Spuma activa profesionala – ingredientul secret al spalatoriilor
book Masini ieftine de inchiriat in Otopeni
book Auto de inchiriat – modele si locatii
book Modernizare de cale ferata cu traverse de calitate
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online