Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Nascut pentru aventura din "Infernul Verde": MINI John Cooper Works Coupé Endurance

Nascut pentru aventura din "Infernul Verde": MINI John Cooper Works Coupé EnduranceCategorie: Comunicate > Auto, Transport
publicat: 23.06.2011

Modelul de curse îşi sărbătoreşte premiera mondială în cursa de 24 de ore de la Nürburgring, pe varianta Nordschleife.

 

Motorsportul este parte integrantă din esenţa MINI. Acum producătorul de automobile adaugă un nou capitol la povestea pe care a scris-o în lumea curselor prin apariţia modelului MINI John Cooper Works Coupé Endurance. Modelul de curse, în fapt o nouă dezvoltare, va participa la cursa de 24 de ore de la Nürburgring care va avea loc pe legendara Nordschleife şi constituie o avanpremieră a versiunii de serie a automobilului care va fi prezentat publicului în toamna acestui an.

 

Prin participarea MINI John Cooper Works Coupé Endurance, cursa de 24 de ore de la Nürburgring va fi scena debutului unui nou model pentru prima dată în istorie. Cerinţele deosebite ale acestui eveniment clasic în calendarul curselor de anduranţă reprezintă o garanţie a faptului cu noul model MINI va avea parte de un botez de foc.

 

Prin participarea la cursa de 24 de ore de la Nürburgring, obiectivul declarat MINI este experimentarea aventurii "Infernului Verde", aşa cum este supranumită varianta Nordschleife a circuitului Nürburgring. Iar marca britanică a făcut apel, printre altele, la experienţa acumulată în MINI Challenge de-a lungul anilor pentru a dezvolta această nouă maşină de curse pentru acest eveniment unic.

 

Un pachet de curse cât se poate de autentic va echipa MINI John Cooper Works Coupé Endurance pentru a parcurge, pe parcursul unei zile întregi, combinaţia între varianta Nordschleife şi circuitul Grand Prix, totul la viteză maximă. Puterea este furnizată de o versiune special pregătită a motorului de serie MINI John Cooper Works. Propulsorul cu patru cilindri şi capacitate de 1,6 litri - echipat cu un turbocompresor twin-scroll şi injecţie directă pe benzină - oferă 250 CP, iar funcţia Overboost duce vârful curbei de cuplu la 330 Newton metri. Viteza maximă depăşeşte pragul de 240 km/h.

 

MINI John Cooper Works Coupé Endurance face ca experienţa la volan specifică mărcii, cu inconfundabilul „go-kart feeling", să fie dusă la un nou nivel. Suspensia rigidă de curse asigură o ţinută de drum impresionantă şi oferă pilotului un reacţie constantă şi directă din partea căii de rulare. Amortizoarele reglabile permit ca setarea suspensiei să fie adaptată la condiţiile fluctuante ale pistei, o particularitate extrem de utilă pe varianta Nordschleife.

 

Parbrizul mult înclinat faţă de silueta de coupé a automobilului se diferenţiază clar de versiunea Hatch şi contribuie la minimizarea rezistenţei aerodinamice, un factor pozitiv pentru liniile drepte lungi. Pachetul aerodinamic John Cooper Works sporeşte suplimentar comportamentul superior al modelului Coupé; eleronul faţă, difuzorul spate şi eleronul spate reglabil generează forţă de apăsare, ceea ce optimizează echilibrul între puntea faţă şi cea spate.

 

MINI John Cooper Works Coupé Endurance dispune de un nivel al siguranţei care este foarte ridicat datorită dotărilor, printre care se numără rollbarul sudat de caroserie, scaunele sport tip "scoică" cu centuri de siguranţă cu şase puncte de prindere şi dispozitiv HANS (Head And Neck Support) precum cel utilizat în Formula 1. Când vine vorba de siguranţa activă, maşina adoptă sistemul de frâne cu Race ABS deja testat din cursele MINI Challenge, la care se adaugă sistemul de control dinamic DSC reglat special, dar şi ecartamentul optimizat pentru curse. În plus, în folosul securităţii - şi pentru pit stopuri mai scurte -, MINI John Cooper Works Coupé Endurance este echipat cu un cric pneumatic integrat.

 

BMW Group România

3rd Floor, Building B
Baneasa Business and Technology Park
42-44 Bucharest-Ploiesti Str.
Bucharest 1
Mob: +4 0723 720 719
Phone: +4 021 304 1565
www.BMW.ro
www.MINI.ro



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii comunicate
comunicate din aceeasi categorie:
book Cauti spuma activa? Alege oferta de produse pentru mașini Selfy
book Produse de curățare a caroseriei - spumă activă și ceară lichidă Selfy
book Închirieri de lux Otopeni
book Cum poți avea mașina impecabilă în câteva minute
book O solutie pentru vacanta in familie
book Inchirieri auto in Romania
book Spuma activa profesionala – ingredientul secret al spalatoriilor
book Masini ieftine de inchiriat in Otopeni
book Auto de inchiriat – modele si locatii
book Modernizare de cale ferata cu traverse de calitate
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online