Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Noul Driving Excitement Analyser de la MINI Connected


Noul Driving Excitement Analyser de la MINI ConnectedCategorie : Comunicate > Auto, Transport
publicat pe : 06.03.2013

MINI furnizează scena perfectă pe care condusul distractiv să iasă în prim-plan, dar conducătorul este cel care trebuie să ofere reprezentaţia perfectă. Acum, Driving Excitement Analyser (analizarea condusului distractiv) din portofoliul MINI Connected este la îndemână pentru a evidenţia modul în care conducătorii abili şi siguri exploatează potenţialul modelelor MINI. Această funcţie nouă şi inovatoare la nivel global evaluează cât de sigur accelerează şi virează conducătorii şi cât de bine îşi pregătesc schimbarea vitezelor şi frânarea. Rezultatele sunt afişate pe monitorul de bord, cu Experience Points (XP / puncte de experienţă) acordate pentru condus sportiv, dar sigur. Driving Excitement Analyser este o nouă apariţie în gama de funcţii Driving Excitement - deja existentă - şi este inclusă în aplicaţia MINI Connected, care a fost actualizată şi pe care conducătorii o pot accesa în automobilul lor MINI prin intermediul unui terminal iPhone. Actualizarea gratuită va fi disponibilă în Apple App Store cu începere din luna martie 2013 şi poate fi încărcată în sistemul maşinii prin iPhone.

 

Driving Excitement Analyser este cel mai recent exemplu al modului în care clienţii MINI se pot bucura de plăcerea condusului caracteristică mărcii printr-o conexiune inteligentă între conducător, automobil şi lumea exterioară. Aplicaţia MINI Connected este actualizată constant pentru a include funcţii noi şi inovatoare pentru infotainment, condus distractiv şi comunicarea în reţele sociale. În maşinile echipate cu radio MINI Visual Boost sau sistem de navigaţie MINI, MINI Connected oferă deja opţiuni precum funcţia web radio, utilizarea Facebook, Twitter şi Foursquare, serviciile AUPEO! şi Stitcher, recepţionarea de fluxuri de ştiri RSS, utilizarea calendarului de la iPhone şi funcţiile Driving Excitement, Mission Control, Dynamic Music şi MINIMALISM Analyser.

 

Toate pot fi utilizate intuitiv şi sunt prezentate în stilul specific MINI cu ajutorul joystick-ului MINI, a butoanelor de pe volan şi a monitorului central de bord. Aplicaţiile devin disponibile descărcându-le pe iPhone-ul utilizatorului şi conectând telefonul prin USB la automobil. Şi mai important, pe măsură ce apar actualizări şi aplicaţii noi, acestea pot fi integrate în maşină fără a fi nevoie de un update de software al automobilului. Astfel, alături de BMW, MINI a fost prima marcă care a integrat funcţii social media şi internet în maşină.

 

Driving Excitement Analyser permite conducătorilor să experimenteze şi mai profund plăcerea condusului caracteristică MINI. Pe lângă funcţia Condition Check, Force Meter şi instrumentele sport digitale incluse deja în aplicaţia Driving Excitement din portofoliul MINI Connected, noul sistem de punctaj evaluează abilitatea conducătorului de a pilota MINI într-o manieră sportivă, dar sigură. Sunt apreciate sprinturile vioaie, schimbarea cu precizie a vitezelor, controlul frânării, abordarea lină a virajelor şi întoarcerile executate la viteze bine calculate. De exemplu, sistemul acordă maximum de "Experience Points" pentru urcarea treptelor de viteză în intervalul ideal de turaţii şi în mai puţin de 1,2 secunde. Schimbarea vitezelor cu multă îndemânare este urmată de afişarea mesajului "Perfect change up" (Schimbare perfectă) pe monitorul de bord, în timp ce "Breathtaking U-turn" (Întoarcere care taie răsuflarea) şi acţionarea frânei cu măiestrie ("Well-balanced braking" / frânare echilibrată) sunt şi ele recompensate cu calificative de top şi feedback pozitiv în stilul MINI. La polul opus, nu se acordă puncte pentru manevre potenţial periculoase. Concret, frânările foarte bruşte şi virajele abordate riscant sau dezordonat duc la apariţia unui avertisment pe monitor.

 

Cu alte cuvinte, echilibrul şi siguranţa continue la volan reprezintă secretul prin care conducătorul poate obţine un punctaj total foarte mare. În cazul în care acumulează 100 de puncte la oricare dintre cele patru categorii, conducătorul este promovat la nivelul următor. Pe lângă aceasta, conducătorii pot colecta puncte de recompensa care reflectă realizările lor la accelerare, schimbarea vitezelor sau tehnica în viraje în efectuarea testelor speciale. Ca bonus special se acordă puncte de recompensa legate de navigaţie, care sunt afişate pe monitorul de bord atunci când MINI trece pe lângă una dintre destinaţiile obligatorii identificate de aplicaţie - de exemplu, uzina MINI din Oxford.

 

 

BMW Group

Datorită mărcilor BMW, MINI, Motociclete Husqvarna şi Rolls-Royce, BMW Group este unul dintre cei mai de succes constructori de automobile şi motociclete la nivel mondial. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 29 de locaţii de producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2012, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 1,85 milioane de automobile şi peste 117.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2011 a fost de 7,38 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 68,82 miliarde de euro. La 31 decembrie 2011, BMW Group dispunea de o forţă de muncă ce se apropia de 100.000 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale. Ca urmare a eforturilor sale, BMW Group a fost desemnat - de-a lungul ultimilor opt ani - lider al industriei în Dow Jones Sustainability Indexes.

www.bmwgroup.com; www.bmw.ro


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii comunicate
Alte comunicate din aceeasi categorie:
book Transport autocar - eficientizare si reusita sigura
book Inchirieri microbuze - o alegere inspirata alaturi de o firma de renume
book Automatic Gearbox sau puncte forte in domeniul reparatii cutii automate
book 5 argumente pentru care sa alegi Automatic Gearbox pentru reparatii cutii automate
book Reparatii cutii automate - calitate reprezentativa pentru un service de elita
book Tractari auto Bacau - firma experimentata orientata catre clienti
book Reparatii cutii automate - garantia executiei corecte
book Reparatii cutii automate - service recomandat ca fiind cel mai bun in domeniu
book Transfer aeroport - servicii memorabile
book Tractari auto Bacau - servicii rapide si eficiente
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
Publicitatea ta !
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online