Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Iepuras teatral si meloman la Radio Romania Cultural


Categorie : Comunicate > Educatie, arta
publicat pe : 26.04.2013

Radio România Cultural este şi în această perioadă de primăvară, de reînviere a naturii, de reculegere sufletească şi apoi de bucurie  pentru credincioşi, o alternativă unică, oferind ascultătorilor săi în dar zile şi nopţi de teatru, muzică, documentare, emisiuni de calitate, adunate sub forma unor maratoane tematice.

 

Între 1 şi 6 mai , 24 de ore din 24, ascultătorii din toată ţara vor avea acces la un meniu radiofonic 100% valoric, cuprinzând cele mai fine şi atent selecţionate ingrediente.  Astfel pe 1 mai ascultaţi Maraton teatral anii 2000, 2 mai - Maraton Discuri de cinci stele, 3 mai - Maraton teatral anii 2010, 4 mai - Maraton de teatru şi muzică de Paşti, 5 mai - Maraton de teatru şi muzică de Paşti, 6 mai - Maraton Storymania - best of 2013

 

Deja v-am obişnuit de sărbători cu surprizele teatrale din fonoteca Radio România iar în această perioadă texte contemporane, în viziunea radiofonică a unor importanţi regzori ai teatrului românesc şi în interpretarea unor vedete ale scenei vin să populeze peisajul sonor al caselor dumneavoastră. Iată doar câteva dintre piesele care cu siguranţă vă vor tine aproape de aparatele de radio: „Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre" de Matei Vişniec - piesă liber inspirată din opera lui Eugène Ionesco. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Marius Manole, Irina Petrescu, Mihai Dinvale, Mircea Rusu, Manuela Ciucur, Coca Bloos, „Domnişoara din Tacna" de Mario Vargas Llosa. Regia artistică: Cristian Munteanu, În distribuţie: Rodica Tapalagă, Gheorghe Visu, Sanda Toma, Victor Rebengiuc, Emilia Popescu. „Felii" de Lia Bugnar. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte. În toate rolurile: Ofelia Popii. „Natură moartă cu nepot obez" de Ion Sapdaru. Regia artistică: Eugen Făt. În distribuţie: Marius Manole, Dorina Lazăr, Valeria Seciu, Rodica Mandache, Antoaneta Zaharia. „Love Stories" de Radu F. Alexandru. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Claudiu Goga. În distribuţie: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Diana Cavallioti, Alexandru Pavel. Cu participarea lui Emil Hurezeanu.

 

Au 5 stele, sunt antologice şi sunt imposibil de evitat. Nici timpul, nici spaţiul ci, mai ales, memoria afectivă nu le-au putut transfera în dimensiunea uitării. Tocmai de aceea le-am ales, le-am filtrat,  le-am studiat în amănunţime, măsură cu măsură, pentru ca în urma unor mecanisme analitice aplicate obiectiv să rezulte o parte a esenţelor dezvoltării muzicii ultimilor 60 de ani. Ele sunt documente sonore, mai mult sau mai puţin cunoscute publicului, ce au generat în timp gravitaţia stilistică indispensabilă evoluţiei muzicale. Sunt însumate într-o colecţie a sunetului şi verbului  pe  singura  turaţie universal valabilă a Maratonului Discuri de Cinci Stele, din 2 mai 2013, de la Radio România Cultural.

 

Niciun ascultător nu ramâne fără daruri căci iepuraşul meloman revine de Paşti la Radio România Cultural! Între Ziua Muncii şi a Doua Zi de Paşti, trei maratoane mustesc de muzică!

Sâmbăta Mare şi prima zi de Paşti aduc maratoane de teatru şi muzică. Muzică de film, jazz, world, crossover şi prelucrări după teme clasice celebre se alternează cu cele mai bune spectacole radiofonice realizate de TNR in primii 13 ani ai mileniului III. Reascultaţi genuri şi nume celebre, îndrăgite de ascultătorii Radio România Cultural. Pornind cu „Making Music" al lui Zakir Hussain trecem prin soundtrackuri din filmele „Ladies in Lavender", „Gladiatorul" sau „Piraţii din Caraibe". Ascultăm vocile unor mari cântăreţi de operă (Placido Domingo, Renee Fleming, Dmitri Horostovsky, Diana Damrau, Andreas Scholl, Kiri Te Kanawa, Thomas Hampson), facem cruising prin muzica universală soft, pentru a încheia cu o istorie inedită a fado-ului.

 

Momentul Învierii îl celebrăm prin florilegiul structurat de Marin Constantin sub genericul „Patimile şi Învierea lui Hristos". Cântările ortodoxe ale Corului Naţional de Cameră „Madrigal" se împletesc cu versetele biblice recitate de actorul George Oancea. 

 

Iar pentru întotdeauna ne-a plăcut să spunem poveşti şi pentru că dumneavoastră aţi apreciat de exemplu un verb care are miros, o locuţiune substantivală care ţipă sau un adverb care-ţi evocă instantaneu culoarea violet, am adunat emisiuni Storymania într-un volum radiofonic ce se va difuza pe 6 mai.

 

Subiecte și abordări inedite sunt de urmărit în documentare ca: „Plimbare prin Bucureștiul evreiesc" - realizator Mara Popa; „Scoția, note de călătorie" - realizator Claudia Revnic, „Cum se fac filmele astăzi?" - realizator Maria Balabaș; „Mă cheamă Luca" - realizator Anca Ionescu; „Parfum indian la Brașov" - realizator Nicoleta Ghișa; „Povestea meşteşugarilor romi" - realizator Gabriela Mitan.

 

Anamaria Spataru

Realizator emisiuni-responsabil marketing

Radio Romania Cultural

G-ral Berthelot, 60-64, sec 1 ,Bucuresti

Tel:021 303 1444

Fax: 021-303 1290 

Mobil: 0743 123 678

Email:anaspataru@yahoo.com

www.radioromaniacultural.ro


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii comunicate
Alte comunicate din aceeasi categorie:
book Cursuri calificare Oradea - succes garantat
book Trusa de geometrie este cel mai iubit instrument educational de catre toti copiii !
book Jucarii pentru dezvoltarea corespunzatoare a copiilor pe care le poti achizitiona de la Bekid.ro
book Muzica de nunta – nunta ta, distractia noastra!
book Muzica de petrecere: talent, seriozitate, interes, pe scurt un succes pentru tine!
book Formatie nunta – cea mai potrivita alegere!
book Formatia nunta Bucuresti – distractie la maximum !
book Copilul meu uraste compunerile
book Servicii Foto Profesionale
book Fotografii de nepretuit
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
Publicitatea ta !
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online