Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Opera Comică pentru Copii - Centrul Regional Cantus Mundi

Opera Comică pentru Copii - Centrul Regional Cantus MundiCategorie: Comunicate > Educatie, arta
publicat: 11.09.2014

Soprana Felicia Filip, Manager al Operei Comice pentru Copii și dirijorul Ion Marin, Președintele Programului Național Cantus Mundi au semnat un acord de parteneriat prin care instituția bucureșteană devine Centrul Regional Cantus Mundi. Astfel, beneficiind de suportul didactic al membrilor Corului Madrigal, sute de copii din București vor trece, lunar, pragul operei pentru a socializa prin intermediul cântului coral.  

 

Parteneriatul vizează atât sprijinul logistic pentru susținerea Programului Cantus Mundi - Regiunea București (sediu logistic, spații de repetiții, organizarea de concerte), cât și cooperarea artistică între Opera Comică pentru Copii și Corul Național de Cameră Madrigal.

 

"Când am devenit manager al Operei Comice pentru Copii, mi-am asumat inițiativa de a face nu numai spectacole pentru copii, ci și spectacole ale copiilor. Prin practicarea muzicii corale, copilul învață să socializeze, se dezvoltă armonios și devine sensibil față de societate și de cultură. Cantus Mundi este, din acest punct de vedere, un program strategic pentru România. Instituția noastră, va sprijini semnificativ implementarea lui în București.", a declarat Felicia Filip, Manager Opera Comică pentru Copii.

 

"Prin limbajul muzical, copiii pot comunica și tinde către o adevărată armonie socială necesară lumii de mâine, care trebuie să le apartină lor. Pe cei bogați sau săraci, pe cei cu probleme de orice fel sau pe cei lipsiți de griji, programul nostru îi aduce laolaltă, militând împotriva oricărui criteriu discriminatoriu", a declarat Directorul de Onoare al Corului Național de Cameră Madrigal și Președintele Cantus Mundi, Ion Marin.


Inițiat în anul 2012, Programul Național Cantus Mundi are ca scop integrarea socială, înlăturarea barierelor discriminatorii dintre tinerii aparținând diverselor medii, prin intermediul cântului coral și al terapiei muzicale de grup. Programul își propune ca în următorii 3 ani să atingă performanța de a aduce în mișcarea corală 60 000 de copii și de a pregăti 1200 de dirijori. Directorul Artistic cantus Mundi este dirijoarea Corului Național de Cameră Madrigal, Anna Ungureanu.



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii comunicate
comunicate din aceeasi categorie:
book Art Gift anunta ca va oferi donatii Spitalului de Boli Infectioase ”Victor Babes” la fiecare lucrare de arta vanduta
book Citate despre copii cu sfaturi grozave
book Cristian Mandeal deschide stagiunea la Filarmonica din Brasov
book Cursuri calificare Oradea - succes garantat
book Trusa de geometrie este cel mai iubit instrument educational de catre toti copiii !
book Jucarii pentru dezvoltarea corespunzatoare a copiilor pe care le poti achizitiona de la Bekid.ro
book Muzica de nunta – nunta ta, distractia noastra!
book Muzica de petrecere: talent, seriozitate, interes, pe scurt un succes pentru tine!
book Formatie nunta – cea mai potrivita alegere!
book Formatia nunta Bucuresti – distractie la maximum !
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online