Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Premiera la Opera Comica pentru Copii: musicalul "Micuta Dorothy"


Premiera la Opera Comica pentru Copii: musicalul "Micuta Dorothy"Categorie : Comunicate > Educatie, arta
publicat pe : 09.02.2017

Luna februarie aduce o nouă premieră pe scena Operei Comice pentru Copii, musicalul "Micuța Dorothy", de Marius Țeicu, pe libretul Silviei Kerim. Premiera are loc sâmbătă, 11 februarie, de la ora 17:00, și duminică, 12 februarie, de la ora 11:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Regia Antoanetei Cojocaru, asistată la mișcarea scenică de Andreea Soare, este pusă în valoare de scenografia semnată de Vladimir Turturică.

 

Inspirat din celebrul roman "Vrăjitorul din Oz", de Lyman Frank Baum, musicalul reuneşte o echipă tânără şi energică, care transmite multă bucurie. Dorothy este o fetiţă care locuieşte la o fermă din Kansas, dar îşi doreşte întotdeauna ceva mai bun. Aflăm împreună dacă reuşeşte să obţină ce îşi propune, într-un spectacol despre prietenie şi curaj, dar și despre conştientizarea valorilor care se află în interiorul nostru, nu în afară.

 

"Am acceptat cu bucurie propunerea Operei Comice pentru Copii, în special pentru că este un teatru tânăr şi viu. Îi felicit din toată inima pentru evoluţia din aceşti ani şi pentru munca depusă ca cei mici să cunoască pe lângă sport, excursii şi alte activităţi, arta, care îi va sprijini infinit mai mult în viaţă, precum cărarea galbenă care o însoţeşte pe Dorothy", a declarat Antoaneta Cojocaru, regizoarea spectacolului.

 

Îndrăgitele personaje ale poveștii prind viață pe scena Operei Comice pentru Copii în interpretarea artiștilor: Teodora Antal, Mădălina Constantinescu, Alexandra Giurcă, Diana Hurja (Micuța Dorothy), Matei Chioariu, Alexandru Constantin și Valentino Tiron (Povestitorul, Paznicul), Cătălina Antal, Eliza Lassel și Ciprian Chiricheș (Țic-Țic), Daniela Cârstea și Adriana Gherghișor (Zâna Albă), Filip Dumitru și Adrian Rădulescu (Sperie-Ciori), Tudor Boloca și Răzvan Răduță (Omul de Tinichea), Matei Chioariu și Andrei Mihalcea (Leul Papanaș), Teodora Antal, Eliza Lassel, Andreea Paraschiv și Virginia Stamate (Piticul Șiretlic), Daniel Pascariu, Bogdan Podlovski și Cătălin Seimeanu (Maimuțoiul Șef), Andreea Iftimescu, Corina Ivanov, Andreea Moustache și Valentin Racoveanu (Vrăjitoarea Zug), Lucia Racoveanu și Valentino Tiron (Vrăjitorul Oz).

 

"Copiii sunt cei mai iscusiți creatori de vise. Imaginația, curajul și inteligența lor îi ajută să depășească orice limită și să creeze lumi noi, în care cei mari au acces doar dacă știu parola. Micuța Dorothy ne dezvăluie o asemenea lume, pe care vă invit s-o privim cu ochi de copil și s-o simțim cu inima plină de iubire și bucurie. Exemplul ei ne inspiră pe fiecare dintre noi să ne transformăm propriul Kansas într-un palat de smarald", a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

 

Până la finalul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii pregătește alte 13 spectacole în premieră: "Pinocchio" (la Sala Mare), "Concert-lecție de Violoncel", "Cu Nino la Londra", "Concert-lecție de  Harpă", "Nino Arlechino", "Concert-lecție de Pian", "Salonul de Musical", "Concert-lecție de Vioară și Pian", "Directorul de Teatru" (la Salonul Mozart), "Povestea Sunetului", "Ivan Turbincă", "Underground Tango", "Harap Alb" (la Sala UnderGrant). Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

 

Biroul de presă,

Opera Comică pentru Copii


RSS Feed

# proiectinvest.ro 2
publicitate


Informatii comunicate
Alte comunicate din aceeasi categorie:
book Cursuri calificare Oradea - succes garantat
book Trusa de geometrie este cel mai iubit instrument educational de catre toti copiii !
book Jucarii pentru dezvoltarea corespunzatoare a copiilor pe care le poti achizitiona de la Bekid.ro
book Muzica de nunta – nunta ta, distractia noastra!
book Muzica de petrecere: talent, seriozitate, interes, pe scurt un succes pentru tine!
book Formatie nunta – cea mai potrivita alegere!
book Formatia nunta Bucuresti – distractie la maximum !
book Copilul meu uraste compunerile
book Servicii Foto Profesionale
book Fotografii de nepretuit
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite stiri si articole

Vezi oferta de promovare si publica acum!
HOLZE
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Comunicatul de presa - de la mesaj la stire, curs de comunicare premium cu abordare practica.

Proiect Comunicare, prima platforma online in care vorbim despre comunicare. Cursuri bazate pe experienta.

Publicitate online - promovare servicii

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink, vezi oferta de publicitate online

Ghid comunicare si promovare online