Informatii evenimente

EVENIMENTE

 

SEARA MOZART deschide anul 2015 pentru Orchestra Nationala Radio!

SEARA MOZART deschide anul 2015 pentru Orchestra Nationala Radio!Categorie: Evenimente > Concerte
publicat: 14.01.2015

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică cu adevărat divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări (41 de simfonii, 27 de concerte pentru pian şi orchestră, opere, sonate etc.) este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (19.00), la Sala Radio.

 

SEARA MOZART pe care vi-o propune la început de an ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, se va desfăşura sub bagheta dirijorului principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio, TIBERIU SOARE, aplaudat nu numai în ţară, ci şi pe marile scene internaţionale, cel mai recent succes de acest gen fiind concertul de Anul Nou dirijat la Baden Baden (Germania), eveniment prezentat de soprana Angela Gheorghiu.

 

Concertul de la Sala Radio va debuta cu una dintre cele mai îndrăgite partituri lirice : Uvertura operei Nunta lui Figaro. Opera este considerată de alţi mari compozitori, ca Wagner sau Brahms, o capodoperă a perfecţiunii muzicale. Figaro, Suzana, Contesa Rosina, Contele Almaviva, Cherubino, Bartolo ş.a., neuitatele personaje ale comediei spumoase create de Beaumarchais, prind viaţă în imaginaţia publicului prin sonoritatea inegalabilă, printr-un crescendo plin de viaţă al celebrei uverturi mozartiene.

 

Veţi asculta de asemenea Concertul nr. 4 în re major pentru vioară şi orchestră, compus de Mozart la vârsta de doar 19 ani, un moment la care în general tinerii abia ies din adolescenţă. Lucrarea reflectă implicit şi performanţele extraordinare ale artistului ca violonist şi solicită o mare virtuozitate tehnică din partea muzicienilor care o abordează. De această dată, veţi asculta concertul în interpretarea CRISTINA ANGHELESCU, solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio. Prezenţă activă pe toate scenele din România, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin; Ceaikovski Hall - Moscova; Teatro Monumental y Auditorium - Madrid; Smetana Hall - Praga; St. John's Smith Square - Londra; Finlandia Hall - Helsinki. A efectuat numeroase turnee în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud etc.

 

Seara se va încheia cu Simfonia nr. 39, compusă de Mozart la 32 de ani, cu 3 ani înainte de trecerea sa în nefiinţă, un moment marcat de dispariţia prematură a fiicei sale Therese, de probleme materiale şi de insuccesul la momentul respectiv al operei sale Don Giovanni, nefericire ce a determinat probabil alternări de stări emoţionale în linia melodică a simfoniei.

 

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

 

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România" - Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere - Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii evenimente
evenimente din aceeasi categorie:
book Dirijoarea Orchestrei Simfonice din Canberra - JESSICA COTTIS - invitată la Sala Radio
book Artiștii britanici Jonathan Bloxham (dirijor) și Jonathan Mcgovern (bariton) invitați speciali la SALA RADIO
book Start EUROPAfest 25 din 10 mai, Opening Gala Concert - Bucuresti & Sibiu
book EUROPAfest 2016, povestea de succes continua - 12 - 21 mai, Bucuresti & Sibiu
book EUROPAfest 2016, primul eveniment Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti
book EUROPAfest Summer Edition lanseaza Summer Music Academy Sinaia 2015
book Tinerimea Romana celebreaza Ziua Culturii Nationale
book Concert A.G. Weinberger la Muzeul National al Taranului Roman
book Cantari din vatra satului - Concert al rapsodului popular Ion Creteanu la Muzeul National al Taranului Roman
book Violoncelistul Razvan Suma – protagonistul unui concert Haydn la Sala Radio
 
Informatii evenimente

EVENIMENTE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online