Informatii articole

ARTICOLE

 

Spectaculosul MINI by DSQUARED² pentru Life Ball 2011

Spectaculosul MINI by DSQUARED² pentru Life Ball 2011Categorie: Articole > Auto, Transport
publicat: 20.05.2011

Dean şi Dan Caten, binecunoscuţi drept tandemul de designeri DSQUARED², au pregătit modelul special MINI care va fi prezentat în acest an la Life Ball, eveniment ce va avea loc la 21 mai.

 

Cu începere din 2001, un MINI al cărui aspect a fost conceput de designeri renumiţi la nivel mondial a reprezentat elementul principal al evenimentului caritabil Life Ball. Anul acesta, pentru a unsprezecea oară consecutiv, producătorul de automobile MINI susţine cel mai mare eveniment caritabil din Europa pentru lupta împotriva SIDA. La fiecare ediţie, o ediţie specială a legendarului MINI este produs pentru Life Ball, iar încasările obţinute sunt folosite în proiecte de combatere HIV şi/sau SIDA.

 

Dean şi Dan sunt fani declaraţi ai mărcii MINI de multă vreme. În aprilie 2010, pornind de la sloganul "Time to pack my... MINI Countryman", au echipat cel mai recent model MINI cu opţiunile lor în ceea ce priveşte echipamentele esenţiale de călătorie astfel încât să aibă drumeţia perfectă. Cei doi fraţi şi-au exprimat de mai mult timp dorinţa de a realiza designul unui MINI Cooper S în stilul lor specific.

 

Dean şi Dan au fost extrem de încântaţi de misiunea primită: "Dacă am fi fost o maşină, am fi fost masivă şi robustă. Exemplarul nostru MINI Red Mudder este o reflecţie clară a acestui gând. Cu frunze de arţar pe ambele uşi şi cu emblema DSQUARED² pe scutul faţă şi pe roţi, este clar că stilul nostru este inconfundabil."

 

În ultimii ani, designeri precum Agent Provocateur, Donatella Versace, Diesel, Missoni şi Gianfranco Ferré au trecut la planşa de desen şi au conceput designul unui MINI pentru Life Ball. A 19-a ediţie Life Ball va avea loc la Viena, la 21 mai, şi, ca întotdeauna, va atrage celebrităţi de pretutindeni.

 

Angajamentul social BMW Group.

 

Măsurile globale de combatere a HIV şi/sau SIDA reprezintă unul dintre elementele principale ale politicii sociale şi corporate pe care o desfăşoară BMW Group. Implicarea companiei în Africa de Sud este extrem de variată, implicând un vast program la locul de muncă pentru angajaţi şi familiile lor, precum şi numeroase alte proiecte în comunităţile locale şi nu numai. De asemenea, producătorul de automobile este angajat în combaterea acestei pandemii şi în alte ţări afectate, precum Thailanda sau China. Statutul de membru al Global Business Coalition pentru HIV/SIDA (GBC) subliniază angajamentul pe termen lung în diferite locaţii.

 

Cronologie MINI Life Ball.

 

2001 - MINI camuflat, evenimentul a precedat lansarea pe piaţă

2002 - MINI Caritabil
Cu autografe din partea unor celebrităţi germane, austriece şi internaţionale (de exemplu Elton John, No Angels, Heidi Klum, Emma Sjöberg, Mavie Hörbiger)

2003 - MINI by Missoni
MINI Hatch creat de Angela Missoni

2004 - MINI by Ferré
MINI Cabriolet creat de Gianfranco Ferré

2005 - MINI by Versace
MINI Cabriolet creat de Donatella Versace

2006 - MINI by Diesel
MINI Cabriolet creat de Diesel / Renzo Rosso

2007 - MINI by Testino
MINI Hatch creat de fotograful profesionist Mario Testino

2008 - MINI by Agent Provocateur
MINI Clubman creat de Agent Provocateur / Joseph Corré

2009 - MINI by The Blonds
MINI Cabriolet creat de The Blonds pentru Katy Perry

2010 - MINI by Diane von Furstenberg, Kenneth Cole şi Francisco Costa of Calvin Klein Collection
MINI Hatch creat de Diane von Furstenberg
MINI Cabriolet creat de Kenneth Cole
MINI Countryman creat de Francisco Costa of Calvin Klein Collection

2011 - MINI by DSQUARED²
MINI Hatch creat de Dean şi Dan Caten

 

Life Ball 2011.

 

Anul acesta se vor împlini 30 de ani de la descoperirea virusului HIV în 1981. De-a lungul acestor trei decenii, progrese importante s-au făcut în domeniul cercetării şi prevenirii. În ciuda acestor progrese, HIV rămâne, în multe ţări, o provocare semnificativă pentru politica de sănătate şi dezvoltare. Anual, milioane de oameni sunt infectaţi cu HIV. Misiunea evenimentului Life Ball este aceea de a atrage atenţia asupra acestui pericol şi de a conduce campania pentru toleranţă, educare şi solidaritate.

 

DSQUARED².

 

Ambiţie, arta în croitorie şi simţul critic pentru detalii, aflate într-o combinaţie inteligentă, sunt calităţile de bază ale filosofiei DSQUARED², care au dat un nou sens şi o alternativă conceptului de lux. Gemenii canadieni Dean şi Dan Caten şi-au lansat prima colecţie prêt-à-porter în 1995 şi au obţinut, încă de la început, un succes extraordinar în rândul presei şi a celebrităţilor internaţionale, printre care se numără Madonna, Lenny Kravitz, Rihanna, Britney Spears, Justin Timberlake, Usher, Beyoncé, Christina Aguilera sau David Beckham. În plus, brandul colaborează cu succes şi cu lumea sportului: după o cooperare de trei ani cu Juventus, costumele oficiale ale FC Barcelona au fost create în ultimii doi ani de DSQUARED². Marca a primit numeroase premii şi recunoaşteri atât în Canada, cât şi pe mapamond. În luna septembrie a anului trecut, Dean şi Dan Caten au primit propria lor stea pe prestigiosul Walk of Fame din Toronto şi, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Vancouver (2010), cei doi au fost aleşi "Headline Talent Costume Designers" pentru ceremoniile de deschidere, respectiv de închidere. Recent, gemenii canadieni şi-au făcut debutul şi în lumea presei: ei sunt prezentatorii "Launch my Line" - un reality show a cărui acţiune se desfăşoară în jurul modei şi este difuzat de canalul american Bravo TV. Pe lângă aceasta, cei doi sunt şi prezentatori la Sirius XM Radio. Echipa DSQUARED² creează colecţii pentru bărbaţi şi femei, accesorii, ochelari şi parfumuri. În prezent, DSQUARED² are magazine monomarcă la Milano, Capri, Kiev, Hong Kong, Cannes, Dubai, Singapore, Monte Carlo, Atena, Salonic, Shanghai şi Beijing.

 

BMW Group România

3rd Floor, Building B
Baneasa Business and Technology Park
42-44 Bucharest-Ploiesti Str.
Bucharest 1
Mob: +4 0723 720 719
Phone: +4 021 304 1565
www.BMW.ro
www.MINI.ro



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii articole
articole din aceeasi categorie:
book Ce reprezinta serviciul rent a car Bucuresti? Afla acum
book Care sunt beneficiile unui transport de marfa rutier, efectuat de profesionisti?
book Masini Germania second hand disponibile la comanda: cateva click-uri te despart de noua ta masina
book Unde gasesti cele mai bune masini de inchiriat?
book Vreti sa beneficiati de serviciul de inchirieri microbuze?
book De ce ai nevoie de permisul pentru categoria E
book Suni un prieten, sau o firma de remorcari auto?
book Ridicati-va prestigiul cu masini second Germania
book Totul despre oferta de masini de vinzare second hand – de ce si de unde cumparam astfel de automobile in 2019?
book Va doriti cea mai eficienta metoda de a-ti cumpara o masina? Iata care sunt diferentele intre leasing auto second hand second hand si achizitie cash!
 
Informatii articole

ARTICOLE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online