Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Lansarea Concursului national pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta Romania la cea de-a 13-a editie a Expozitiei Internationale de Arhitectura - la Biennale di Venezia

Lansarea Concursului national pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta Romania la cea de-a 13-a editie a Expozitiei Internationale de Arhitectura - la Biennale di VeneziaCategorie: Comunicate > Administratie, institutii publice
publicat: 28.02.2012

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România lansează concursul pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 13-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură - la Biennale di Venezia, care se va desfăşura în perioada 29 august - 25 noiembrie 2012.

 

Tema ediţiei din acest an - Common Ground  - pune accent pe lucrurile care sunt comune tuturor arhitecţilor, de la condiţiile în care este practicată arhitectura, la influenţele, istoriile şi afinităţile care le contextualizează profesia. Common Ground se referă, de asemenea, la suprafeţele dintre clădiri, la spaţiul urban şi la contribuţia pe care o poate aduce arhitectura în a defini terenul comun al oraşului, interogând în profunzime semnificaţia spaţiilor create de arhitectură: spaţiul politic, social şi public din care arhitectura face parte. Prin acest concept, curatorul acestei ediţii,  David Chipperfield, încurajează folosirea oricărui mijloc posibil pentru a vorbi despre fundamentele profesiei, subliniind importanţa viitorului acestei arte, din punctul de vedere al relaţiei dintre marii arhitecţi şi generaţiile tinere care se raportează la aceştia.

 

România dispune de două spaţii expoziţionale în cadrul Bienalei: Pavilionul României din Giardini della Biennale şi Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Comisarul participării României la Bienală este Monica Morariu, din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, iar vicecomisari sunt Alexandru Damian, din partea Ministerului Afacerilor Externe şi a Institutului Cultural Român, şi Bogdan Tofan, din partea Uniunii Arhitecţilor din România.

 

Concursul pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la Bienală, este un concurs public de creaţie, deschis participării autorilor individuali sau reuniţi în grupuri ori organizaţii neguvernamentale de profil.

 

Comisia de selecţie a Concursului este formată din doi specialişti din străinătate propuşi de Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român, doi specialişti români propuşi de Uniunea Arhitecţilor din România, comisarul şi cei doi vicecomisari ai României la Bienală.

 

Comisia va desemna câştigătorii având în vedere următoarele criterii: conceptul inovator al proiectului şi sustenabilitatea acestuia; capacitatea prezumtivă a autorului/-ilor de a realiza şi promova un proiect de o asemenea anvergură; înscrierea în cadrul temei şi a direcţiilor generale trasate de organizatori; fezabilitatea proiectului: posibilitatea de realizare practică şi încadrarea în bugetul estimat.

 

Lista propunerilor prezentate, punctajele obţinute şi proiectele declarate câştigătoare, cu motivarea alegerii acestora, vor fi făcute publice, la finalul procedurii de selectare, pe paginile de internet ale Uniunii Arhitecţilor din România (www.uniuneaarhitectilor.ro), Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (www.cultura.ro), Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro) şi Institutului Cultural Român (www.icr.ro).

 

Înscrierea la concurs se va realiza fără taxă, prin depunerea documentaţiilor la sediul Uniunii Arhitecţilor din România, pana la 23 aprilie 2012.

 

Pentru mai multe informaţii referitoare la organizarea concursului va rugam să consultaţi regulamentul de organizare a concursului.  

http://www.mae.ro/node/12304

 

Foto: labiennale.org



Publicitatea ta!
publicitate


Informatii comunicate
comunicate din aceeasi categorie:
book Reuniunea comună a Rețelei Europene a Raportorilor Naționali sau a Mecanismelor Echivalente și a Platformei Societății Civile privind traficul de persoane
book ANPC încearcă blocarea activității asociațiilor de consumatori prin restrângerea drepturilor acestora!
book Siguranța ta nu e o joacă, campanie națională de prevenire a traficului de minori
book Consiliul Europei cere eliberarea imediată a lui Aleksey Navalnyy și reamintește Rusiei de obligația sa legală de a pune în aplicare hotărârile CEDO
book 14 grupuri infracționale organizate – destructurate în 2022 în urma investigațiilor pentru combaterea infracțiunilor de criminalitate informatică
book Raportul Ministerului Afacerilor Interne: 3.784 de intervenții în 24 de ore, 822 de infracțiuni semnalate și 11.775 de contravenții sancționate
book Management profesionist la Companiile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
book Programul de burse oferit de România atrage peste 50.000 de tineri non-UE din 146 de țări pentru anul universitar 2023-2024
book Bransamente electrice Bucuresti, siguranta si clienti multumiti!
book La ce este buna consultanta juridica?
 
Informatii comunicate

COMUNICATE

 

Cele mai citite știri și articole

Publicitatea ta!
publicitate

Parteneri PROMOAFACERI

Publicitate online - promovare produse

Servicii intocmire situatii de lucrari si devize oferta in constructii. Estimare lucrari si realizare deviz general.

Publicitate online - promovare servicii

Estimare resurse proiect, realizare antemasuratori pentru lucrari de arhitectura, structura si instalatii in constructii.

TextLink - publicitate

Ghid comunicare si promovare online